Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Mă urăsc atât de mult". O mamă de doar 16 ani din UK şi-a ucis bebeluşul abia născut cu o supradoză de paracetamol

O mamă adolescentă din UK a recunoscut că și-a ucis fiul născut de doar 38 de zile cu o supradoză de paracetamol şi i-a provocat mai multe fracturi, în anul 2020, când avea doar 16 ani. Anul acesta, pe 24 mai, urmează să fie condamnată.

de Redactia Observator

la 11.05.2023 , 11:34

- Thames Valley Police

Ellie Jacobs, acum în vârstă de 19 ani, a pledat vinovată pentru uciderea fiului ei, Archie Jacobs. Ea a negat iniţial acuzațiile de crimă și cruzime împotriva copiilor la începutul procesului ei la Curtea Coroanei Luton, săptămâna trecută, relatează Daily Mail.

Procurorul cazului, Jane Bickerstaff, a declarat că pledoaria ei este acceptată de către acuzare.

„Archie s-a născut pe 28 aprilie 2020 și a murit pe 5 iunie când avea doar 5 săptămâni”, a spus procurorul, la deschiderea cazului. „A murit din cauza unei supradoze de paracetamol, la un moment dat în seara zilei de 4 iunie sau la primele ore ale zilei de 5.”

Articolul continuă după reclamă

Când corpul bebeluşului a fost examinat, s-a descoperit că avea mai multe fracturi, unul la tibia dreaptă și patru la degetul mare al piciorului drept, rănile fiind provocate cu 3 până la 7 zile înainte de moartea lui.

Pe acelaşi subiect

Ellie Jacobs avea 16 ani când l-a născut pe Archie și locuia într-o parcare pentru rulote

Chiar înainte de nașterea copilului, iubitul lui Ellie se mutase iar Archie a fost plasat sub Protecţia Copiilor. Mama tinerei, Sarah Jacobs, și tatăl ei vitreg locuiau, de asemenea, în acelaşi spaţiu cu rulote. Sarah Jacobs şi-a întreținut fiica și nepotul, dar a murit într-un accident tragic rutier pe 10 mai 2020.

Judecătorul cazului, Jeremy Baker, a demis juriul. „În acest caz, Ellie Jacobs a decis că își va accepta vinovăția de a fi responsabilă pentru moarte și cauzarea fracturilor”, a spus el.

„Ea acceptă că a fost responsabilă de moartea fiului ei, dându-i o supradoză de paracetamol. Însă ea nu acceptă că a intenționat să-și ucidă fiul sau să-i provoace vătămări corporale cu adevărat grave”, a adăugat el.

Ellie Jacobs urmează să fie condamnată pe 24 mai. Ea a fost arestată preventiv.

Însemnările fetei semnalează că se lupta cu lipsa mamei şi cu sentimente de vinovăţie

Poliția a găsit un jurnal în rulota în care Ellie scrisese, cu mai puțin de două săptămâni înainte de moartea lui Archie: „Nu știu cât mai pot să mă prefac că sunt ok. Nici nu mai știu cum e să fii bine. Nu cred că voi mai simți asta vreodată. Adică simt că am totul, chiar și casa mea, care este o nebunie pentru că am un acoperiș deasupra capului, dar acest loc pur și simplu nu se simte ca acasă. Nu mai știu unde e acasă. Casa mea a fost întotdeauna acolo unde era mama mea. Atâta timp cât am avut-o pe mama, am fost bine. Urăsc fiecare secundă pe care o petrec pe acest pământ fără ea. Nu se simte real, mi-aș dori să fi fost totul un coșmar și să mă trezesc în curând cu viața mea înapoi, cu mama lângă mine pentru că încep să mă chinui cu tot. Mă urăsc atât de mult pentru că de fiecare dată când mă uit la Archie nu simt absolut nimic, când plânge pur și simplu nu-mi pasă și când Kelly, vecinul meu, mi-l ia din mâini câteva ore pentru a-mi da o pauză, sper din suflet ca acea pauză să nu se termine niciodată. Nu știu dacă este corect, dar când sunt departe de Archie, nu-mi este deloc dor de el, simt doar o greutate ridicată de pe umeri. Habar n-am dacă este doar pentru că se întâmplă multe în acest moment și mă lupt fără mama mea, sau dacă este din cauza lui Jay pentru că Archie este o amintire a lui Jay și a rănirii pe care mi-a provocat-o emoțional și fizic!”

După moartea lui Archie, biberonul a fost examinat și conținea dovezi care sugerau că i s-au adăugat 6 tablete zdrobite de paracetamol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Mapamond » "Mă urăsc atât de mult". O mamă de doar 16 ani din UK şi-a ucis bebeluşul abia născut cu o supradoză de paracetamol