Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Motivul pentru care un antreprenor din Italia nu găseşte angajaţi. N-a mai văzut aşa ceva în 20 de ani

"Caut pizzer și casieră, dar când le spun că ofer contract de muncă, refuză", mărturiseşte Fitore Krasniqi, proprietarul pizzeriei take-away "da Toni", restaurant situat în Istrana, regiunea italiană Veneto. Pare un paradox, dar antreprenorul susţine că faptul că tot mai mulţi oameni preferă să lucreze la negru e cea mai mare problemă cu care se confruntă acum afacerea sa. Potrivit Il Gazzettino, în ultimele săptămâni acesta a pus un anunţ de angajare în geam, iar câteva persoane interesate de ofertă l-au contactat. Cu toate acestea, a rămas în continuare fără personal pentru că mulţi dintre ei au refuzat să semneze contract de muncă.

de Redactia Observator

la 08.02.2023 , 18:25

Antreprenorul de origine kosovară, stabilit în Italia de aproximativ 20 de ani, se laudă cu o experienţă vastă în domeniul afacerii sale. Cu toate acestea, situaţia din prezent l-a nedumerit. Şi nu a ezitat să-şi împărtăşească gândurile nici pe reţelele de socializare. "Până acum, mai multe persoane au venit să dea o probă, dar când le-am cerut documentele ca să le fac şi contract de muncă, nimeni nu a acceptat. N-au mai venit a doua oară", a scris Fitore Krasniqi într-o postare pe Facebook.

De ce vor mulţi să lucreze la negru

Dar care sunt motivele pentru care mulţi preferă, totuşi, să lucreze ilegal? Postarea lui Fitore Krasniqi a declanşat o mică dezbatere pe Facebook. Părerile sunt împărţite: în vreme ce unii cred că oamenii nu vor să piardă ajutorul social de care beneficiază ca "şomeri", alţii consideră că e posibil să aibă un alt loc de muncă oficial, ori au dubii legate de taxe şi impozite. Şi situaţia din declaraţia de venit poate influenţa major sumele primite de familiile din Italia, ca ajutor de la stat.

Articolul continuă după reclamă

"De neînţeles: contractul de muncă protejează şi angajatorul, şi angajatul", protestează bărbatul în vârstă de 40 de ani. "Poate că la început poți avea un contract pe durată determinată, să vezi cum merg lucrurile. Dar nu poate exista o cerere specifică de a lucra fără un contract", adaugă el. Proprietarul pizzeriei "da Toni" rămâne ferm pe poziţii şi continuă să caute angajaţi dispuşi să semneze cu el. 

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce salariu le oferă angajaţilor

Salariul nu e niciun secret. Antreprenorul oferă 7 euro pe oră pentru casieri, iar pizzerii sunt plătiţi cu 50 de euro pe seară. Programul de lucru constă în principal în două ore de muncă pe zi, sâmbăta şi duminica. Momentan, restaurantul are cinci angajați, dar proprietarul dorește să extindă acest număr. "Îmi amintesc că atunci când am ajuns în Italia eram plătit cu 100 de euro pe săptămână într-o pizzerie. Și am făcut-o pentru a învăța meserie. Da, erau vremuri diferite și acum sunt eu cel care vrea să-i învețe pe oameni cum se lucrează în acest domeniu. Important este că o fac cu contract", a subliniat Fitore Krasniqi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Motivul pentru care un antreprenor din Italia nu găseşte angajaţi. N-a mai văzut aşa ceva în 20 de ani