Antena Meniu Search
x

O femeie însărcinată a descoperit că este alergică la popriul copil: "Eram toată roşie, aveam mâncărimi şi dureri insuportabile"

O femeie a descoperit că o boală autoimună rară o face alergică la propriul copil, după ce în timpul sarcinii întreg corpul i s-a umplut de pete şi vezicule dureroase. Proaspăta mămică a vorbit despre experienţa traumatizantă şi recunoaşte că se teme să mai nască din nou.

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 10.02.2022, 15:25

Familia Hooker
O femeie însărcinată a descoperit că este alergică la popriul copil - Facebook/ Fiona Hooker

Fiona Hooker, în vârstă de 32 de ani, din Basingstoke, Hampshire, a observat pentru prima dată apariţia unor zone roşiatice la 31 de săptămâni de sarcină. Avea mâncărimi în zona buricului şi simţea constant „înţepături de urzică”, lucru care a adevenit din ce în ce mai deranjant şi dureros. După ce petele au devenit „plăgi roşii de o mâncărime insuportabilă” pe piele în timpul sarcinii, aşa cum declară chiar ea, afecţiunea a explodat în vezicule incredibil de dureroase odată cu naşterea fiului ei, Barney. Femeia mărturiseşte că de-abia îşi putea ţine copilul în braţe.

Mama a avut o reacţie alergică la o genă din ADN-ul fiului ei

Medicii au diagnosticat-o cu afecțiunea rară autoimună pemfigoid gestational, având practic o reacție alergică la o genă din ADN-ul fiului ei care a determinat sistemul imunitar să-i atace pielea, relatează Daily Mail. Barney este al doilea copil al Fionei, însă în timpul primei sarcini femeia nu a avut nicio problemă. Profesorul de hipnonaștere a împărtășit fotografii șocante cu diferite zone ale trupului ei atacat de erupţii cutanate şi vezicule, în încercarea de a crește gradul de conștientizare cu privire la această afecțiune rară, care afectează una din 50.000 de femei.

„Aveam câteva urme minuscule şi mâncărimi în jurul buricului, care se simțeau ca niște înțepături de urzică. Am fost la doctor după câteva zile pentru că devenea din ce în ce mai insuportabil. Mi-au dat niște creme cu steroizi care nu prea au făcut mare lucru şi petele erau din ce înc e mai mari. Burta mea era acoperită de plăgi roşii care mă mâncau foarte tare. Al treilea medic de familie la care a spus că seamănă cu afecțiunea pemfigoidă gestațională și m-a îndrumat să merg la un dermatolog care mi-a dat cea mai puternică cremă cu steroizi pe care o poți obține. Eram alergică la propriul meu copil. La 35 de săptămâni m-am dus la A&E pentru că nu puteam suporta nicio atingere. Mi-au dat patru zile de steroizi orali, care chiar m-au ajutat să calmeze starea. Dar cu două zile înainte să nasc a început să devină din nou insuportabil și, la 24 de ore după ce am născut, a explodat erupţia și s-a transformat în vezicule. Dacă mă scărpinam mă simţeam mai bine, dar evident că aşa am îndepărtat veziculele şi mi-am zgâriat pielea. Am rămas cu pielea crudă, mă durea foarte tare, iar veziculele au revenit pe deasupra. Mă durea foarte tare să-mi ţin fiul în braţe şi nu mă puteam bucura de el din cauza asta”, a povestit Fiona.

Pe acelaşi subiect

Primele semne au apărut în a şaptea lună de sarcină

Mama a simţit prima dată că ceva nu este în regulă în aprilie 2021, când era însărcinată în şapte luni cu băieţelul ei. Medicul de familie i-a prescris o cremă cu steroizi şi a sfătuit-o să meargă la dermatolog.

În următoarele două luni, când tânăra de 32 de ani a ajuns în faza finală a sarcinii, a mers de mai multe ori la dermatolog cu mâncărimi și dureri „insuportabile”. Şi de această dată i-au fost prescrise creme cu steroizi, de această dată mai puternice, dar şi steroizi orali. După ce l-a născut pe fiul ei Barney, care aniversează șapte luni pe 13 iunie, pielea ei a „explodat” în vezicule care i-au acoperit stomacul, coapsele, brațele și pieptul. Un test de sânge pentru a verifica nivelurile de anticorpi ale Fionei după naștere a confirmat suspiciunile medicilor și a fost diagnosticată cu pemfigoid gestational pe 18 iunie.

Dermatologul de la Spitalul Basingstoke și North Hampshire i-a dat ulterior o doză mai puternică de steroizi orali, într-o încercare disperată de a controla starea chinuitoare. Ea spune că medicii bănuiesc că reacția a fost declanșată de o genă din ADN-ul fiului ei, deoarece ea nu a suferit de această afecțiune în prima ei sarcină, când a adus-o pe lume pe Phoebe, în vârstă de trei ani.

„Sarcina de la 31 la 35 de săptămâni a fost destul de grea pentru că stomacul meu ardea și, evident, eram destul de mare în greutate și aveam și un copil mic. Când eram în travaliu, nu simțeam nimic, arătam îngrozitor, dar nu aveam mâncărimi deloc. Dar în perioada postpartum au explodat vezicule pe burta, pe piept, brațe și picioare, oriunde ai ține un copil în brațe. A fost destul de dificil. Când am fost diagnosticată am fost şocată pentru că afecţiunea este atât de rară. Speram că poate au greşit ei ceva şi poate că alta era problema. Totuşi, când au început să apară vezicule am ştiut că e într-adevăr real pentru că asta o diferențiază de alte erupții cutanate din timpul sarcinii. Medicii cred că ar putea avea legătură cu copilul – ceva din ADN-ul tatălui determină placenta să înceapă să atace o proteină care se află și în piele, așa că corpul meu îmi atacă pielea. Fiul meu trebuie să aibă o genă de la tatăl său, iar fiica mea cred că a luat gena de la mine, pentru că nu am avut nicio problemă în timpul primei sarcini cu fata”, a adăugat mama.

Medicii spun că s-ar putea confrunta cu alergia pentru tot restul vieţii

Femeia şi-a petrecut şase luni încercând să testeze diferitele puter ale steroizilor orali, până când, în final, medicii i-au spus că poate opri tratamentul. Vestea îmbucurătoare a venit chiar înainte de Crăciun. Fiona spune că plăcile cu mâncărime, veziculele și cicatricile de la reacția extremă au dispărut în sfârșit, deși încă trebuie să folosească ocazional creme cu steroizi. În plus, a fost atenţionată că sunt şanse să se confrunte cu mici astfel de erupţii ocazionale pentru tot restul vieţii. Știind că persoanele care suferă de această afecțiune sunt susceptibile să o dezvolte din nou în sarcini ulterioare, profesoara de hipnonaștere și soțul ei Warren Hooker, în vârstă de 35 de ani, au decis să nu mai aibă copii.

Mămica speră acum să crească gradul de conștientizare cu privire la o astfel de afecţiune rară care poate apărea în timpul sarcinii, admiţând că nici ea nu auzise de aşa ceva până când nu şi-a căutat pur şi simplu online simptomele şi a găsit singură un diagnostic.

„Pentru că am renunțat destul de recent la steroizi, din când în când mai simt puţine mâncărimi şi trebuie să folosesc din nou puţină cremă cu steroizi , așa că nu cred că am trecut încă peste asta complet. Mulţi oameni trebuie să facă terapie cu imunosupresoare pentru a scăpa de steroizi și pentru a ţine situaţia sub control, așa că sunt destul de norocoasă. Odată ce alergia este declanșată este agravată de anumiți hormoni – în principal estrogen – așa că la fiecare ciclu menstrual s-ar putea să am un pic de roşeaţă sau mâncărimi, dar nu suficient pentru a avea nevoie de steroizi. Deci s-ar putea să am unele simptome pentru totdeauna, dar măcar nu la fel de rău ca înainte. Toată experienţa m-a descurajat să rămân însărcinată din nou, mai ales pentru că cercetările spun că va apărea maid evreme decât la prima sarcină şi va fi mai rău și nu cred că aș putea face asta din nou chiar și cu steroizi”, a conchis Fiona.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Mapamond » O femeie însărcinată a descoperit că este alergică la popriul copil: "Eram toată roşie, aveam mâncărimi şi dureri insuportabile"