Galerie foto „Să devin bărbat a fost cea mai mare greşeală”. O tânără şi-a schimbat sexul la 23 de ani, apoi s-a răzgândit şi a „inversat” operaţia 4 ani mai târziu

Relația dintre surori este adesea complicată. Părinților care trec prin etapa „duşmani categorici într-un minut, aliați împotriva lumii în următorul” li se spune invariabil că timpul are o modalitate de a netezi denivelările în ceea ce priveşte relaţia dintre fraţi sau surori. Cu Sinead Watson și sora ei mai mare Andrea, acest lucru s-a dovedit cu siguranță a fi adevărat.

Inocenţa, în luptă cu propria imagine

Apropierea celor două nu este însă tipică, ajungând să se bucure una de cealaltă după un drum anevoios, plin de provocări şi schimbări. De la vârsta de 23 de ani, Sinead a trăit ca un bărbat, crezând în interiorul ei încă de la 21 de ani că este transgender, relatează Daily Mail. A avut nevoie însă de încă 4 ani de la prima operaţie pentru a conştientiza că a făcut o greşeală teribilă, ia la 28 de ani a început detranziţia. Totuşi, unele daune sunt ireversibile. Tânăra a trecut printr-o masectomie completă şi, din cauza testosteronului pe care l-a luat ani de zile, a rămas cu o voce îngroşată și păr facial pe care este nevoită să îl îndepărteze la fiecare două zile.

„Încă încerc să mă iert pe mine și pe medici”, spune ea încet. „Când le-am spus medicilor de la clinica de gen că îmi urăsc corpul și că vreau să fiu bărbat, nu s-au întrebat niciodată de ce. Dacă ar fi făcut-o, ar fi putut descoperi că disforia corpului meu nu a fost cauza problemelor mele. A fost simptomul. Eram pe cale să iau cea mai mare decizie din viața mea, dar nu mi s-a oferit consiliere aprofundată. În schimb, am fost lăsată să mă autodiagnosticez”.

Furia lui Sinead și acuzațiile ei ascuțite împotriva medicilor și psihiatrilor care i-au permis tranziția la o vârstă la care era speriată şi profund nefericită sunt uriaşe, în ciuda faptului că anumite persoane ar putea fi contrariate de faptul că aceasta aruncă vina pe specialiştii care au transformat-o în ceea ce îşi dorea la acel moment. Ceea ce nimeni nu poate contesta însă este că cicatricile lui Sinead, fizice și psihologice, sunt foarte adânci.

Andrea, afectată emoţional de schimbările surorii ei

Mai puțin evidente și rar recunoscute sunt cele provocate surorii ei Andrea. Impactul acestor decizii colosale asupra familiei unei persoane este adesea total eclipsat și ignorat. După cum spune Andrea, 34 de ani: „Daunele colaterale au fost îngrozitoare. Sora mea a fost eviscerată. În locul ei am primit acest străin urât și arogant, care s-a numit fratele meu. Nici măcar nu am apucat să o plâng pe sora pe care am pierdut-o”.

Experiența surorilor este deosebit de relevantă atunci când luați în considerare creșterea numărului de trimiteri către clinicile de identitate de gen pentru adulți din Marea Britanie – care, în unele cazuri, s-au mărit de patru ori în ultimul deceniu. Săptămâna aceasta, a fost dezvăluită informaţia potrivit căeia medicii din Sussex vor primi 178 de lire sterline pe an pentru fiecare adult căruia îi prescriu terapie hormonală.

Vestea a revoltat-o pe Sinead: „Nu ar trebui să existe niciun stimulent monetar pentru a prescrie unui pacient hormoni de sex încrucișat. Unui pacient cu disforie de gen ar trebui să i se prescrie hormoni de sex încrucișat numai după o terapie exploratorie adecvată și continuă. Este important să ne amintim că nu toți pacientii care suferă de disforie de gen sunt trans și nu fiecare pacient care face tranziție va beneficia de pe urma acesteia. Hormonii de sex încrucișat sunt puternici, în mare parte ireversibili și prezintă riscuri pentru sănătate. Medicii de familie nu ar trebui să fie plătiți pentru fiecare pacient căruia i-au prescris acest tratament”

Frica de necunoscut şi lipsa unei persoane care să îi ghideze drumul

Sinead, acum în vârstă de 31 de ani, s-a născut în ianuarie 1991 din Andrew, un muncitor din oțel, și Brenda, un antrenor personal, în Glasgow.

„Eram doar nişte fetițe normale, cărora le plăcea să facă bârloguri și să se joace cu păpuşi Barbie”, spune ea. „Mama și tata munceau fără încetare, așa că Andrea a devenit mama mea în mare parte din timp.”

Cu toate acestea, când Sinead avea 13 ani, totul s-a schimbat. După o ceartă mică cu părinții ei, Andrea, pe atunci în vârstă de 17 ani, s-a mutat în cealaltă parte a orașului și Sinead abia o mai vedea. Pierderea a avut un efect profund asupra ei.

„Ma transformam într-o adolescentă fără ca sora mea mai mare să mă ghideze”, spune ea. „Când au început să îmi crească sâni uriași, am fost împietrită. Eram abia în primii ani de adolescenţă şi eram deja foarte înaltă şi mai aveam şi un bust de 34 DD. Îmi detestam trupul. Devenisem un far pentru bărbații de toate vârstele. Chiar și prietenii familiei au început să comenteze și să găsească scuze pentru a mă îmbrățișa foarte strâns. Înăuntru eram încă o fetiță, speriată și abandonată. Toată atenția nedorită, ochiul și fluierul lupilor, erau constante”.

Abuzurile trăite în tăcere şi teama de a pune piciorul în prag

Lucrurile s-au înrăutățit și atunci când, la 16 ani, Sinead a primit un loc de muncă la care mergea sâmbăta.

„Un membru al personalului a început să mă pipăie”, își amintește ea. „Eram prea timidă să-l opresc. Mă săruta și mă apuca de fund de fiecare dată când avea chef. N-am îndrăznit să-i spun mamei pentru că ea mă ajutase să-mi iau postul”.

Nici cu Andrea nu mai discuta foarte mult, în ciuda faptului că se împăcase cu familia. Andrea s-a căsătorit cu Barry și primul lor fiu, Raithin, a sosit pe lume în 2008, urmat de Caelen, în 2011.

Fiica lor, Alyssa, s-a născut în 2014. „Eram prea ocupată ca să văd ce îndura Sinead”, spune Andrea. „Trebuie să trăiesc cu asta. De-abia o văzusem pe această tânără minunată cu părul negru strălucitor și piele de porțelan. Era atât de captivată încât eram înnebunit de mândră de ea. Când ieșeam împreună, mă bucuram de toată atenția ei. Nu am ghicit niciodată că suferă și urăsc fiecare minut din asta.

În vârstă de 19 ani, Sinead a început să studieze istorie și arheologie la Universitatea din Glasgow, plănuind să devină arhivar. Dar paguba fusese făcută. Chiar și atunci când băieții drăguți și amabili îşi arătau interesul pentru ea, ea era speriată și plină de dezgust de sine.

„Am început să-mi detest corpul”, spune Sinead. „Am început să-mi doresc să mă fi născut băiat pentru ca asta să înceteze.”

Prima relaţie cu o femeie şi dorinţa de acceptare

Hotărând că trebuie să fie gay, Sinead a început o relație cu o femeie, vestea lăsând-o Andrea surprinsă, dar acceptând-o. Când i-a spus surorii ei mai mari despre abuzul pe care l-a suferit când avea 16 ani, totuși, ea nu a fost atât de înțelegătoare.

„Am crezut că este doar un comportament sexist tipic pe care toate femeile învață să îl tolereze”, spune Andrea. „I-am spus să uite și să meargă mai departe. A fost o prostie din partea mea. Ar fi trebuit să pun mai multe întrebări, să o iau mai în serios și, poate, să sugerez consiliere.”

Simțindu-se respinsă de Andrea, când relația ei a început să se destrame, după opt luni, Sinead a apelat la internet.

„Am început cu o simplă căutare pe Google, tastând: «Urăsc să fiu femeie. Ce pot face?»” explică ea. „Mă așteptam să găsesc strategii de coping și povești emoționale. În schimb, m-am trezit bombardată cu informații despre tranziție. Aveam doar 20 de ani și eram destul de naivă. Până atunci, nici nu știam că este posibil să schimb sexul”.

Autodiagnosticarea

Sinead a prins ideea ca pe o plută de salvare. În câteva zile, s-a convins că este un bărbat trans. În mod uimitor, niciunul dintre specialiştii pe care avea să-i cunoască în următorii ani cruciali nu i-a pus vreodată la îndoială autodiagnosticarea.

„Citisem că trebuie să trăiești ca bărbat înainte de a putea începe tratamentul, așa că mi-am tuns imediat părul până la umeri și am început să port blugi largi și cămăși și să-mi leg pieptul pentru a-mi ascunde sânii”, spune ea. „Am fost încântată când, în primul meu an la universitate, i-am cerut unui necunoscut să mă îndrume către toalete – iar el m-a îndrumat către bărbați.”

Andrea nu bănuia nimic. „Becul meu nu s-a aprins nici când într-o noapte Sinead mi-a spus «Vreau să fiu băiat»”, spune ea. „Avea doar 21 de ani și, așa cum spunea soțul meu Barry, care a adorat-o mereu pe Sinead, încă încerca să-și dea seama cine era.”

Sinuciderea, "o soluţie rapidă"

Dar, la începutul lui 2014, Sinead a mers la Sandyford, clinica de gen din Glasgow, iar după o scurtă consiliere a fost pusă pe o listă de așteptare de 12 luni pentru tratament.

„Până acum, eram convinsă că toate problemele mele vor dispărea când voi deveni bărbat. Am fost atât de devastată de așteptare încât m-am distrus şi am încercat să mă sinucid. Am început să beau mult și îmi îndreptam greșit ura mea de sine împotriva familiei mele. Nici măcar nu răspundeam la telefoanele Andreei. Când am început în sfârșit tratamentul la Sandyford la începutul lui 2015, mi-am schimbat numele în Sean și m-am identificat complet ca fiind bărbat. Povestindu-i doctorului despre tentativa mea de sinucidere, am dat vina în totalitate pe disforia corpului meu”.

Săptămâni mai târziu Sinead – devenită Sean – a primit tratamentul cu testosteron.

„Am fost euforică. Eram convinsă că eram pe cale să trăiesc viața care trebuia, în corpul în care ar fi trebuit să mă nasc”, spune ea. „În câteva săptămâni vocea mea a devenit groasă și masculină. Formele mele au început să dispară și corpul meu a devenit unghiular. După șapte luni, în jurul vârstei de 25 de ani, a început să-mi apară miriște pe bărbie”.

Andrea era în tăcere îngrozită. „Mi-a fost groază să o supăr și să risc o nouă cădere mentală. În mod egoist, eram și îngrozită că îmi va întoarce spatele definitiv”.

Diferenţa între Sinead cea amuzantă şi Sean cel nesuferit

Dar cea mai mare provocare a fost schimbarea personalității lui Sinead. Testosteronul a făcut-o furioasă, capricioasă și agresivă.

„Sora mea mai mică fusese distrusă”, spune Andrea. „Sinead era amuzantă, ciudată și iubitoare. Sean era un urâcios cu un temperament urât. Sinead mă iubise întotdeauna și mă privise cu respect. Sean mă privea batjocoritor și mă trata urât. Întregul nostru trecut a fost șters. Sean a vrut să pretindă că Sinead nu a existat niciodată și, odată cu el, întreaga noastră copilărie. Parcă nici eu n-am existat.”

De asemenea, Andrea a trebuit să le explice copiilor ei de ce pierduseră o mătușă.

„Raithin, care avea doar șapte ani, o iubea pe Sinead, dar îi era frică de Sean. Eu și mama am participat la un grup de sprijin pentru familii la clinica de gen, dar nu am primit răspunsuri, nimic. În disperare, am apelat chiar și la un grup de asistență pe Facebook și am fost numită cu mintea mică și transfobă doar pentru că îmi făceam griji pentru ea. Ne-a afectat pe toți. Mama era confuză și îngrijorată. Tata era supărat și a refuzat să-și strige fiica „Sean”. De fapt, a cedat doar când a încercat să-l prezinte pe tânărul corpulnic cu miriște drept „fiica lui”, iar prietenii lui au izbucnit în râs”, povesteşte Andrea.

Sinead avea 26 de ani și luase testosteron de doi ani când a fost trimisă de clinica Sandyford pentru o dublă mastectomie.

„Eram furioasă pe doctorii care o mutilaseră”, spune Andrea. „La ce se gândeau?”

Pe Sinead a început să o bântuie pe conştiinţă un sentiment înfiorător. A deveni bărbat trebuia să o facă să se simtă puternică și completă. Dar încă se simțea speriată, rușinată și inadecvată.

"De data aceasta nu mai exista nicio plută de salvare de care să mă agăț. Am făcut tranziția și încă mă uram”, spune ea. „Am fost atât de supărată și îmi era atât de rușine. Cum de am fost atât de proastă, de oarbă și de egoistă? De ce niciun medic nu încercase să mă oprească?”

Iubirea de soră, mai puternică decât orice obstacol

Sinead era atât de deprimată încât a renunţat la facultate cu două luni înainte de examenele finale. Apoi – nevăzând nicio cale de ieșire – a încercat să-și ia viața. Din fericire, Andrea a găsit-o la timp. Plângând, Sinead i-a spus Andreei atunci că a făcut o greșeală teribilă.

„Am fost devastată de ceea ce și-a făcut ea”, spune Andrea. „Mi-am făcut griji de ce se va întâmpla în continuare, deoarece știam că nu există o soluție rapidă. Dar am fost, de asemenea, atât de uşurată să-mi recuperez sora”.

Sinead a contactat prin internet alte femei care au trecut prin procesul de detranziție. Sunt un grup mic, dar susținător.

„M-au ajutat să înțeleg tot regretul și furia pe care le simțeam”, spune ea. „Cunosc cel puțin 100 de femei ca mine. Suntem doar vârful aisbergului.”

În octombrie 2019, fără să vorbească cu clinica şi să explice că se simte foarte dezamăgită, Sinead a încetat să mai ia testosteron. „Primul an a fost îngrozitor. Am avut schimbări oribile de dispoziție. Păream ca un bărbat, dar în fiecare zi arătam mai mult ca o femeie cu miriște. Străinii nu știau ce să facă ş icum să se comporte cu mine. M-am simțit ca un ciudat”.

Un nou început şi mai multă linişte

După ce a supus-o la atât de multe încercări, Sinead nu era sigură că sora ei va rămâne lângă ea.

„Nu a fost nevoie de nicio întrebare”, spune Andrea. „Ea este sora mea. L-am detestat pe Sean. Dar asta nu înseamnă că o iubesc mai puțin pe Sinead. În mintea mea, sunt doi oameni complet separați. Vorbim la telefon în majoritatea zilelor și suntem mai apropiate ca niciodată”.

Sinead are un iubit în prezent, un curier în vârstă de 28 de ani, care, spune ea, „mă iubește pentru ceea ce sunt și asta mi-a dat o mare încredere. Sunt recunoscătoare că nu am mers atât de departe până la histerectomie și o intervenție chirurgicală de realocare [pentru a crea organele genitale masculine]... Fără dragostea neclintită a Andreei, nu sunt sigură că aș fi trecut prin asta. Dar îmi fac griji pentru toți ceilalți care nu au familii care să îi susțină. Știu că sunt multe femei ca mine, prea intimidate pentru a vorbi. Dar vocile noastre trebuie să fie auzite dacă vrem să protejăm fetele vulnerabile de tratamente inutile și ireversibile.”

Un purtător de cuvânt al clinicii Sandyford a spus: „Pacienții care frecventează Clinica de identitate de gen Sandyford sunt supuși unei evaluări complete de către o echipă multidisciplinară de psihiatri, medici de sănătate sexuală, psihologi și terapeuți ocupaționali. Evaluarea necesită mai multe angajamente pe o perioadă extinsă de timp pentru a se asigura că pacienții înțeleg pe deplin procesul, sunt conștienți de toate implicațiile și sunt capabili să facă alegeri pe deplin informate. Deși nu putem intra în detaliile individuale ale pacientului, putem confirma că toți pacienții sunt supuși acestei evaluări extinse. Ne pare rău să auzim că doamna Watson simte că nu a primit sprijin adecvat și am fi bucuroși să discutăm despre îngrijirea ei direct cu ea”.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰