Antena Meniu Search
x

Foto "Să te odihnești în pace, fată frumoasă" Durere imensă după moartea fulgerătoare a unei tinere de 17 ani. Trupul ei, găsit într-o pădure

Durere mare în rândul celor care o cunoșteau pe Imogen Tothill, o tânără de 17 ani din Cheshire, Marea Britanie. Adolescenta a fost găsită moartă într-o pădure, în cursul zilei de miercuri, însă decesul nu este considerat a fi unul suspect.

de Redactia Observator

la 10.02.2022, 18:45

Moartea fulgerătoare a tinerei Imogen Tothill a produs un val de tristețe. E greu de înțeles cum o adolescentă strălucitoare, cu tot viitorul înainte, s-a putut stinge la o vârstă atât de fragedă și în acest mod. Dispariția ei a fost ca un șoc pentru prieteni și familie, însă inițial a existat o rază de speranță că va fi găsită în viață, undeva. Dar speranțele s-au spulberat în cursul zilei de miercuri, atunci când Poliția a anunțat că a găsit cadavrul unei tinere într-o pădure și că acesta urmează a fi identificat. "Știam că acestă zi va veni... doar că nu am vrut să vină atât de repede", a spus una dintre prietenele tinerei. 

Ampla operațiune la care au participa agenți și membri ai familiei a luat sfârșit, cu toate că nu există o confirmare de la medicii legiști că trupul găsit este cel al lui Imogen Tothill. Însă toate lumea știe că este doar o problemă de timp până când specialiștii vor anunța inevitabilul. De altfel, familia ei a fost deja informată după descoperirea cadavrului. "Când spun că meritai totul de pe lume, înseamnă că erai lumea întreagă pentru mine. Ai avut atât de multe de oferit și atât de puțin timp să le-o arăți tuturor. E una cu stelele, adevărata ei casă", a mărturisit prietena ei. "Să te odihnești în pace, fată frumoasă", a scris un alt apropiat pe TikTok.

Imogen Tothill, adolescenta de 17 ani, găsită moartă într-o pădure

Tânăra a fost găsită moartă într-o pădure, după ce a fost dată dispărută în cursul zilei de marți. Fata nu a mai ajuns acasă şi părinţii au cerut ajutorul autorităţilor. A fost lansată o operaţiune amplă pentru găsirea lui Imogen Tothill din Holmes Chapel, Cheshire, iar după o zi, oamenii legii au găsit trupul neînsuflețit.

Poliţiştii aşteaptă o confirmare oficială, dar puțini sunt cei care mai speră la o minune. Moartea tinerei nu este tratată ca fiind suspectă şi un dosar va fi pregătit pentru medicul legist, a confirmat Poliția din Cheshire.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Mapamond » "Să te odihnești în pace, fată frumoasă" Durere imensă după moartea fulgerătoare a unei tinere de 17 ani. Trupul ei, găsit într-o pădure