Verdictul primit de Alex Murdaugh, avocatul care şi-a măcelărit soţia şi mezinul, apoi şi-a înscenat moartea. Proba care a schimbat cursul procesului
Procesul unui avocat proeminent acuzat de uciderea soției și a fiului pe proprietatea lor din Carolina de Sud a determinat redeschiderea investigațiilor privind alte decese, potrivit Sky News. Fostul avocat influent, acum căzut în dizgraţie, a fost găsit vinovat de crimă. Astfel, ar fi încercat să acopere infracţiuni economice de milioane de dolari, scrie BBC.
S-a dat verdictul pentru Alex Murdaugh, avocatul în vârstă de 54 de ani, acuzat că și-a împușcat mortal soția, Margaret, în vârstă de 52 de ani, și pe fiul lor cel mic, Paul, în vârstă de 22 de ani, pe proprietatea lor din Carolina de Sud. Juriul a deliberat mai puţin de trei ore înainte de a-l găsi pe Alex Murdaugh vinovat de două acuzaţii de crimă, la finalul unui proces care a durat şase săptămâni.
Sentinţa primită de Alex Murdaugh
El are de ispăşit 30 de ani de închisoare fără posibilitatea eliberării condiţionate pentru fiecare acuzaţie de omor. Maggie şi Paul Murdaugh au fost împuşcaţi de la mică distanţă, în apropierea cuştilor pentru câini de pe proprietatea familiei, în 7 iunie 2021. Conform news.ro, Alex Murdaugh a ascultat impasibil decizia, joi seară, la Walterboro.
”Dovezile de vinovăţie sunt copleşitoare”, a spus judecătorul din Carolina de Sud Clifton Newman, respingând o petiţie a apărării pentru eroare judiciară. Pronunţarea sentinţei este programată vineri dimineaţă. Murdaugh a plecat nevinovat pentru uciderea soţiei şi a fiului lor cel mic, într-o încercare a ascunde infracţiuni economice comise timp de câţiva ani, fraude pe care el însuşi le-a recunoscut în instanţă.
- Săpături macabre în trecutul unui avocat celebru, acuzat că şi-a ucis soţia şi fiul. Nu ar fi fost prima...
- Momentul în care o femeie acuzată de crimă îşi atacă avocatul, sub ochii judecătorului. Ce a înfuriat-o la...
- Un avocat celebru din SUA, acuzat că şi-a ucis soţia şi unul dintre fii. Momentul în care s-a dat de gol: a...
Cazul a inspirat documentare Netflix şi HBO
După verdictul juriului format din 12 persoane, zeci de oameni s-au adunat în apropierea instanţei, de unde Murdaugh a fost scos în cătuşe. Cazul – o cronică a decăderii unei familii obişnuite cu puterea şi privilegiile – a ajuns pe prima pagină a ziarelor, inspirând documentare pe Netflix şi HBO.
Murdaugh a fost cândva un influent avocat din acest stat, specializat în cazuri de vătămare corporală, şi timp de zeci de ani, până în 2006, membri ai familiei sale au fost procurori în regiune. În timpul procesului, a devenit public faptul că el fura de mai mulţi ani de la partenerii şi clienţii săi, pentru a-şi întreţine dependenţa de calmante şi stilul de viaţă extravagant.
Murdaugh nu a fost arestat timp de mai bine de un an după ce şi-a ucis familia, anchetatorii având de-a face cu un caz complicat.
Arma crimei rămâne de negăsit
Murdaugh a depus mărturie în proces, încercând să convingă juriul că o persoană furioasă din cauza unui accident de navigaţie din 2019, în care a fost implicat Paul, l-ar fi putut ucide pe fiul său, ca răzbunare. Cazul împotriva sa a fost bazat în întregime pe dovezi indirecte, nefiind prezentate arma crimei, urme de sânge pe hainele sale sau vreun martor ocular.
Procurorii s-au concentrat în schimb pe un videoclip de Snapchat făcut de fiul lui Murdaugh, chiar înainte de crime. Paul, în vârstă de 22 de ani, şi mama lui, de 52 de ani, au fost ucişi la cuştile câinilor de pe întinsul domeniu de vânătoare al familiei, cunoscut ca Moselle. Timp de 20 de luni, Alex Murdaugh le-a spus anchetatorilor, în mod repetat, că el nu s-a aflat la cuştile câinilor în acea seară şi că era acasă, dormind. Dar în videoclip, vocea sa poate fi auzită în fundal.
Şi-ar fi înscenat moartea pentru asigurare
În faţa instanţei, Murdaugh a recunoscut că a minţit, susţinând că dependenţa sa de calmante pentru durere l-a făcut să devină paranoic. În instanţă a fost prezentată şi încercarea sa bizară de a-şi înscena moartea, pentru asigurare, la doar trei luni de la crime.
Anchetatorii afirmă că el a furat milioane de dolari de la clienţi şi colegi, din care 3,7 milioane de dolari doar în 2019. În timpul procesului, Murdaugh a recunoscut furtul la scară mare. Procurorii au susţinut că aceste infracţiuni l-au dus la omor, că el a crezut că moartea soţiei şi a fiului îi vor aduce simpatie şi vor preveni supoziţiile privind faptele sale.
Alex Murdaugh şi fiii săi obişnuiau să vâneze, iar Moselle găzduia o colecţie de arme. Procurorii susţin că Murdaugh a folosit una dintre aceste arme pentru a o ucide pe Maggie şi o altă armă pentru a-şi omorî fiul. Niciuna dintre arme nu a fost găsită. Maggie a fost împuşcată de patru sau cinci ori cu o puşcă, iar fiul lor a fost împuşcat de două ori, cu un pistol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰