Observator » Ştiri Mondene » A murit tenorul Carlo Bergonzi

A murit tenorul Carlo Bergonzi

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.07.2014, 10:44 | Modificat la 28.07.2014, 11:01

Italianul, care era considerat unul dintre cei mai mari specialiști în ariile lui Giuseppe Verdi, s-a stins la vârsta de 90 de ani

Italianul, care era considerat unul dintre cei mai mari specialiști în ariile lui Giuseppe Verdi, s-a stins la vârsta de 90 de ani 

Potrivit Mediafax, tenorul italian Carlo Bergonzi, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de operă ai secolului al 20-lea a decedat la Milano, la vârsta de 90 de ani.

De-a lungul unei cariere de 40 de ani, Bergonzi a urcat pe cele mai importante scene ale lumii, făcându-şi deputul ca tenor la Teatro alla Scala din Milano, în 1953, conform bbc.com.

Articolul continuă după reclamă

Vocea sa apare pe numeroase înregistrări, inclusiv una cu cele mai importante arii de Verdi, care a fost lansată în 1976.

Datorită calităţilor sale vocale deosebite, Carlo Bergonzi a interpretat o gamă variată de opere, inclusiv "La Boheme", "Madame Butterfly" şi "Lucia di Lammermoor".