2017 a fost anul nunţilor printre vedetele internaţionale
Anul 2017 a fost un an plin de nunţi printre vedetele internaţionale. Începând cu nunta anului, cea a Pippei Middleton.
Anul 2017 a fost un an plin de nunţi printre vedetele internaţionale. Începând cu nunta anului, cea a Pippei Middleton, sora ducesei de Cambridge şi terminând cu cea a Serenei Williams, numeroase celebrităţi au ajuns în faţa altarului anul acesta.
Nunta anului 2017 a fost cea a surorii Ducesei de Cambridge. Pippa Middleton s-a căsătorit cu milionarul James Matthews într-o ceremonie fastuoasă, în luna mai. La eveniment au participat membri ai familiei regale britanice, precum Kate Middleton, Prinţul William şi Prinţul Harry, dar şi personalităţi din lumea mondenă.
Startul sezonului nunţilor anul acesta a fost dat, însă, de regizorul Sam Mendes. La şase ani după divorţul de celebra actriţă Kate Winslet, Mendes şi-a pus pirostriile cu cântăreaţa şi producătorul muzical Alison Balsom. Imediat după, în luna februarie, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, actorul Tyrese Gibson s-a însurat cu femeia a cărei identitate a ţinut-o secretă până în momentul în care a anunţat căsătoria.
Un alt actor îndrăgit i-a spus "da" iubitei sale în urmă cu 2 luni. Michael Fassbender şi soţia sa, Alicia Vikander, s-au căsătorit în Spania. Ceremonia a avut loc departe de ochii presei, iar toţi invitaţii au fost rugaţi să nu facă fotografii şi filmări.
Actriţa Amanda Seyfried s-a căsătorit în primăvară cu colegul său de breaslă, Thomas Sadoski. Actorul a făcut anunţul la emisiunea lui James Corden, în premieră, spunând că a fost o nuntă foarte intimă. Seyfried a născut primul lor copil în aceeaşi perioadă.
Tot anul acesta, fosta soţie a lui Orlando Bloom, Miranda Kerr, s-a căsătorit cu fondatorul Snapchat, Evan Spiegel. Serena Williams a avut nunta cu soţul ei, co-fondatorul Reddit, Alexis Ohanian, în urmă cu o lună. Cei doi au împreună şi un copil, o fetiţă, Olympia, în vârstă de 3 luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰