Cum au petrecut Ionii din showbiz de ziua lor
Telefonul lui Ion Dichiseanu n-a contenit să sune ieri. A fost sfântul ion, iar artistul are mulţi prieteni. Aşa că a făcut o masă mare la un restaurant. Ionela Prodan în schimb a petrecut acasă
Telefonul lui Ion Dichiseanu n-a contenit să sune ieri. A fost sfântul ion, iar artistul are mulţi prieteni. Aşa că a făcut o masă mare la un restaurant. Ionela Prodan în schimb a petrecut acasă
Telefonul Ionelei Prodan a început să sune încă de la ora 5 dimineaţa, iar cântăreaţa de muzică populară a fost cât pe ce să nu-l audă. De vină a fost o durere de ureche, cu care artista s-a pricopsit chiar de ziua ei.
Voioasă că a scăpat de chin, a pus pe masă cozonaci şi vin şi a ciocnit un pahar în aşteptarea invitaţilor. Petrecerea cea mare va fi, însă, peste câteva zile, când se întorc în ţară fiica Ana Maria şi ginerele Reghe.
Şi Ion Dichiseanu a petrecut ieri. La 82 de ani, actorul ştie că cine nu e vesel de Sfântul Ioan, va fi trist tot anul. De ziua lui, artistul şi-a invitat prietenii la un restaurant.
Ion Dichiseanu a jucat în zeci de filme şi spectacole de teatru, iar străinii au vrut să-l facă unul de-al lor. A rămas, însă, Ion românesc.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰