Observator » Ştiri Mondene » George Clooney spitalizat de urgenţă, după ce a slăbit prea mult şi prea repede pentru un rol

George Clooney spitalizat de urgenţă, după ce a slăbit prea mult şi prea repede pentru un rol

Pelicula pentru care a slăbit George Clooney a avut un buget de 100 de milioane de dolari George Clooney are rolul principal şi a fost şi regizor la pelicula "The Midnight Sky" - Hepta
Cristi Ioniţă | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.12.2020, 15:07 | Modificat la 10.12.2020, 15:15

Actorul american George Clooney a povestit momentele teribile prin care a trecut pentru a filma la pelicula "The Midnight Sky", film ce ar urma să fie lansat înainte de Crăciun în Statele Unite ale Americii.

  • George Clooney a fost diagnosticat cu pancreatită.
  • Actorul american este directorul peliculei cu un buget de 100 de milioane de dolari.

Clooney şi-a propus să slăbească nu mai puţin de 14 kilograme pentru a da viaţă personajului Augustine Lofthouse.

Însă, conform The Sun, actorul american a slăbit prea mult şi prea repede, mai ales că nu mai este la prima tinereţe, şi astfel a ajuns de urgenţă la spital.

Medicii i-au pus diagnosticul de pancreatită, iar actorul a fost trecut pe un tratament sever.

Articolul continuă după reclamă

Situaţia a fost şi mai complicată dacă luăm în calcul faptul că organismul lui George Clooney a cedat cu doar patru zile înainte să înceapă filmările pentru "The Midnight Sky".

Filmul în care joacă George Clooney a avut un buget de 100 de milioane de dolari

Şi dacă mai adăugăm că pelicula s-a filmat în condiţii severe, în Finlanda, iar Clooney a trebuit să facă şi pe regizorul, ne dăm seama de efortul uriaş depus de american pentru ca pelicula, care a avut un buget de 100 de milioane de dolari, să iasă cât mai bine.

Clooney a recunoscut că "am încercat să slăbesc prea mult într-un timp prea rapid şi m-am neglijat. Mi-a luat câteva săptămâni să îmi revin şi, fiind şi regizor la filmul respectiv, mi-a fost foarte greu să facă faţă pentru că aveam nevoie de multă energie. Filmam pe un gheţar din Finlanda, ceea ce a făcut ca filmarea să fie şi mai dificilă, dar în mod cert mi-a fost de ajutor pentru a da viaţă personajului".

Pe acelaşi subiect

Alături de George Clooney, în The Midnight Sky mai apar Felicity Jones, David Oyelowo, Tiffany Boone şi Demian Bichir.