Ionuț Rusu, cel mai vizualizat concurent iUmor, revine în această seară ca invitat special
Începând din această toamnă, fiecare săptămână se va încheia cu o doză generoasă de umor excentric! Sezonul 9 iUmor are premiera astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1, iar Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii.
După ce numărul său despre rugăciunile din România a rămas cel mai vizualizat din istoria iUmor, cu 14 milioane de vizualizări în ultimii patru ani, pe contul oficial de Youtube al emisiunii, Ionuț Rusu va reveni în această seară la iUmor ca invitat special, cu un număr de satiră cât se poate de actuală. Iar de pe Tik Tok, unde vorbește despre cum este viața sa influențată de sindromul Tourette, Andrei Ungureanu va urca direct pe scena iUmor cu un bagaj plin de autoironie.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰