Video Loredana Groza a lansat o nouă piesă alături Jador, Costi Ioniță, Baboiash, Adi de la Vâlcea, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Jean de la Craiova şi Ştefan: "Orice cântec are dreptul la viaţă"
Loredana a lansat o nouă piesă care face vâlvă în mediul online. Videoclipul postat în data de 23 iunie, a ajuns în doar patru zile pe locul 11 în trending, pe Youtube. Este scrisă împreună cu Costi Ioniţă. Aşadar iată încă o colaborare între cei doi, după piesa "Fericire".
Reinventare este cuvântul care o defineşte cel mai bine pe Loredana. Asta şi... adaptabilitatea la noile trenduri.
Reporter: Vreau să-mi spui de ce ai mers şi la piesa asta pe aceeaşi formulă, pe aceeaşi gaşcă de băieţi? Ţi-a plăcut vibe-ul de la prima?
Loredana Groza: Pentru că am înregistrat iniţial trei piese şi să fie ca un fel de trilogie antică!
Reporter: Cum a primit publicul piesa asta?
Loredana Groza: Foarte bine, merge foarte bine, e deja în trending, urcă de la zi la zi în top. Resurse găsesc în dragoste, în muzică, în orice lucru care mi place, care mă inspiră, care mi aduce lumină.
Reporter: Îţi este greu să fii un om asumat în zilele astea?
Loredana Groza: În general, e greu să fii asumat, în primul rând pentru tine e un proces continuu de fiecare dată oamenii încearcă să te atragă în turmă şi dacă cumva vrei să scoţi capul, să fii altfel, eşti întotdeauna criticat, pus la zid.
Reporter: De când există butonul comment toată lumea îşi dă cu părerea şi comentează şi se pricepe, cumva e un fel de a te crede superior faţă de alţi oameni. Cum orice cântec are dreptul la viaţă, nu trebuie judecată cartea după copertă, întâi citeşte-o! Suntem în 2021 şi există foarte multă optuzime, e momentul să ieşim puţin din cutiuţă, să privim din altă perspectivă viaţa.
Reporter: Vreau să mi spui despre rochiţele din clip.
Loredana: Îmi place foarte mult să mi creez ţinutele şi chiar dacă trebuie să străbat lumea ca să găsesc un detaliu pentru rochie sau un accesoriu, pot să spun că o fac fără nicio problemă, oriunde mă duc, oriunde călătoresc, am întotdeauan un ochi deschis pentru orice care mă inspiră.
Cât despre planurile de viitor în ceea ce priveşte viaţa profesională:
Loredana: Pregătesc cântece noi, îmi doresc să filmez un nou videoclip.
Reporter: În acelaşi stil?
Loredana: Asta nu pot să spun, haha o să fie şi mai şi! Întotdeauna asta-mi doresc, să săpăm şi mai adânc ca să găsim aurul!
Reporter: Dacă ar fi să le transmiţi celor de acasă ceva, ce le ai transmite?
Loredana: Le-aş zice să se relaxeze, să se bucure de fiecare clipă, să facă ce le place cel mai mult în viaţă, să nu facă lucruri pe care nu suportă să le facă, aşa vor fi nefericiţi!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰