DRAMA lui Cătălin Botezatu. Designerul recunoaşte că s-a gândit la sinucidere
Împlineşte 50 de ani peste doar câteva zile, dar i se spune că arată mai bine ca în tinereţe. Cel mai cunoscut designer român, Cătălin Botezatu, abia a ieşit dintr-o depresie cumplită care l-a făcut să se tot gândească la sinucidere.

Chiar dacă acum e optimist, deja îşi pune la punct testamentul. Le-a povestit asta reporterilor Observator, într-un interviu.
"Nu îmi doresc să trăiesc o viaţă lungă şi anapoda. Să devin o chestie inutilă, sterilă, nu", spune Botezatu.
Întrebat dacă s-a gândit vreodată să-şi ia viaţa, designerul a răspuns: "Da, m-am gândit şi recunosc, chiar cu mâna pe inimă, că m-am gândit la asta acum câteva luni!".
Botezatu recunoaşte că a suferit o depresie. "Poate cer oamenilor lucruri pe care nu mi le pot oferi, deşi eu ofer foarte mult persoanelor de lângă mine. Poate că oamenii nu ştiu cum să se poarte cu mine. Am simţit că sunt pentru ei doar un individ celebru care îi poate ajuta, o rampă de lansare. M-am simţit folosit, într-un cuvânt", mai spune Bote.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰