Antena Meniu Search
x

Stațiunea egipteană Sharm El Sheikh, perla de la Marea Roșie

Vara e aproape, iar în astfel de zile călduroase ne fuge rapid gândul la vacanţă. Românii au găsit locuri în lume unde tot anul se simt ca în sezon estival.

Vezi și

Vara e aproape, iar în astfel de zile călduroase ne fuge rapid gândul la vacanţă. Românii au găsit locuri în lume unde tot anul se simt ca în sezon estival. La un zbor de trei ore cu avionul, dau peste o staţiune ajunsă deja celebră printre ai noştri - Sharm El-Sheikh, de la Marea Roșie. Egiptenii au plajă, munte şi deşert.

Răsăritul oferă un spectacol de o frumuseţe rară pe țărmul Mării Roșii. Între cer şi pământ se creează contraste frapante. De la indigo, la trandafiriu şi purpuriu. După câteva minute de aşteptare, soarele se revarsă asupra orizontului. Începe o nouă zi în Sharm El-Sheikh.

Autocarele cu turişti sunt primite cu dansuri şi cântece egiptene. Resorturile decorate în stil arab au plaje proprii, iar din cameră ieşi direct la piscină. Sunt aproape o mie de angajaţi care se asigură că fiecare turist trăieşte o vacanţă de vis. Sunt prietenoşi, muncitori şi au un bun simţ al umorului, construim o relaţie bună, iar turiştii se întorc datorită serviciilor şi angajaţilor.

Seara, staţiunea se transformă. Parcă ar fi Las Vegas. Magazinele de suveniruri, ceainării şi parfumerii sunt deschise până târziu în noapte. Parfumul Cleopatrei costă 10 dolari, iar pentru 4 dolari, puteţi duce acasă o sticluţă unicat.

Cluburile din Sharm El-Sheikh sunt în deşert. În nopţile fiebrinţi, turiştii se răcoresc într-un bar de gheaţă.

Staţiunea din sudul Peninsulei Sinai începe să-şi recapete şarmul după conflictele din zonă, din ultimii ani.

Acum, staţiunea este izolată de restul Peninsulei Sinai. Este permis doar accesul turiştilor. Pe toate străzile sunt baraje ale poliţiei, iar la hoteluri, în pieţe şi cluburi, există filtre de securitate la fel ca la aeroport.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri Mondene » Stațiunea egipteană Sharm El Sheikh, perla de la Marea Roșie