Video Observator de bine, 27 decembrie 2022. Pandemia de Covid-19 s-a încheiat; Sistemul ”Kiss and Ride”, adaptat în premieră la București
Observator de bine, 27 decembrie 2022, prezentat de Mihaela Donosa.
Observator de bine, știrile zilei de 27 decembrie 2022
1) Pandemia de Covid-19 s-a încheiat, anunță experții germani în Sănătate. Medicii spun că populația a atins un nivel de imunitate ridicat în fața virusului, iar noi valuri de îmbolnăviri nu mai pot avea loc.
2) Misiune specială de Crăciun pentru echipele de intervenție din Petroșani. Pompierii au salvat un pui de căprioară care a căzut în râu și a fost la un pas să se înece.
3) Mărișel, un mic sat din inima Munților Apuseni, păstrează vie o tradiție care a intrat în patrimoniul UNESCO. Timp de trei zile, tinerii îmbrăcați în straie de sărbătoare iau la pas fiecare uliță și încep să colinde.
4) De anul viitor, viaţa părinţilor care îşi duc copiii la şcoală cu maşina ar putea deveni mult mai uşoară. În Sectorul 2 este testat sistemul "Kiss and Ride", care le permite şoferilor să oprească pe o bandă special amenajată, fără a încurca circulația.
5) Prinţul Louis a cucerit inimile privitorilor la slujba de Crăciun din Marea Britanie. Mezinul familiei de Wales i-a dăruit unei fetițe din mulțime un desen cu celebrul personaj de film ”Ursul Paddington”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰