Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Otita, afecţiunea asociată sezonului rece. Ce este otita, cum ne afectează, cum o tratăm şi cum ne ferim de ea

Cu siguranţă, cu toţii ne-am confruntat măcar o dată cu o durere de urechi. Ce este otita, cum ne afectează, cum o tratăm şi cum ne ferim de ea, puteţi afla în materialul următor.

de Redactia Observator

la 12.01.2022 , 08:20

De la mijlocul lui septembrie și până vine căldura este o perioadă ...complicată pentru orice părinte. Spun asta pentru că este exact sezonul în care copiii se îmbolnăvesc cel mai des. Nu întâmplător perioada se suprapune intrării copiilor în colectivitate. Acolo, cei mai mici sau mai mari sunt expuși cam tuturor virusurilor respiratorii sau digestive care circulă. Nu trebuie să vă sperie asta. Sistemul imunitar devine mai puternic cu fiecare infecție acută pe care copilul o face. Există însă și un moment neplăcut...atunci când o simplă viroză nu înseamnă doar secreții nazale ușoare și câteva zile de indispoziție. Iar una dintre cele mai frecvente complicații ale virozelor sunt otitele.

Simpla răceală de sezon are câteva simptome știute de toată lumea: nas înfundat, secreții apoase, strănut, tuse seacă sau productivă și scăderea apetitului. Vorbim în termeni medicali despre infecții virale respiratorii și, în sezonul rece, sunt multe. Unele trec de la sine, altele nu. "Durerea de ureche însoţită de secreţii în nas însoţită poate şi de o temperatură ceva mai crescută cu atât mai mult o durere însoţită de nişte scurgeri din ureche sau o durere de ureche care se opreşte brusc în momentul in care urechea începe să curgă, atunci este semn de ajuns la medic", a declarat Cristian Soreanu, medic ORL.

Ce este otita medie?

Vezi și

Otita medie este una dintre cele mai frecvente complicații ale virozelor sezoniere. Medicii spun că de vină sunt secrețiile nazale pe care cei mici nu reușesc să le elimine corect și la timp. Mai mult, nici obiceiul celor mici de a-și trage nasul nu ajută la o evoluție benignă a răcelii. "Principalul mod în care încercăm să oprim o dezvoltare a unei otite medii este curăţarea nasului. În momentul în care nasul este liber, nu avem secreţii în nas care ajung în partea din spatele nasului posibilitatea ca ceva să ajungă pe Trompa lui Eustachio adică în urechea medie este minimă", a declarat Cristian Soreanu, medic ORL.

Pe acelaşi subiect

Numai ca uneori, în ciuda efortului părinților de a curăța nasul copiilor și pentru că în cazul celor mici, anatomia nu ajută la drenarea rapidă și corectă a secrețiilor, se ajunge la inflamarea timpanului. Nu acesta este momentul de panică. O otită virală poate trece de la sine fără un tratament complicat. "Majoritatea otitelor medii sunt virale, nu sunt bacteriene, ea porneşte ca o inflamaţie dată de un virus şi uneori este suprainfectată cu o bacterie. Tratamentul cu antibiotic este util în acel moment şi este util la indicaţia medicului, nu este tratament de prima intenţie", a declarat Cristian Soreanu, medic ORL.

Otitele repetate sunt cele care pun însă probleme

Otitele repetate sau care nu sunt urmate de o vindecare completă sunt cele care pun însă probleme. Atunci specialistul ar putea să ceară niște investigații minime suplimentare care vor stabili dacă există un factor care favorizează apariția și menținerea otitei în cazul micului pacient.

"Eu mereu chem pacienţii la un control după o otită acută. Vreau să văd dacă urechea îşi revine complet, timpanul îşi revine complet sau rămân secreţii în spatele timpanului, un timpan mai mat. În momentul în care otita trenează, dacă stă foarte multă vreme. Dacă este aceeaşi otită care stă mai multă vreme, dar rămâne cu tinitus sau durere, atunci e mai gravă decât cele repetate", a declarat Cristian Soreanu, medic ORL. Una dintre cele mai frecvente cauze ale otitelor trenante sau repetate sunt vegetațiile adenoidale sau polipii. În acest caz medicul ar putea recomanda îndepărtarea lor. Vom vorbi despre această intervenție într-un material viitor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Observator Medical » Otita, afecţiunea asociată sezonului rece. Ce este otita, cum ne afectează, cum o tratăm şi cum ne ferim de ea