Acum, nu niciodată!

De ce să-i urezi de bine, de ce să-i spui c-o iubeşti, când ea nu ţi-a dat, nu ţi-a făcut, nici măcar nu ţi-a spus ce român bun eşti de fiecare dată când ai fost. Dar când ai fost ultima dată? Sau ai fost vreodată? Şi până la urmă ce înseamnă să fi fost român bun?

A tot fost părăsită în ultimii ani. Au plecat românii cu milioanele. Pentru că nu se mai simţeau iubiţi şi respectaţi în ţara lor. Iar acolo unde au ajuns au vorbit-o de rău. Nimeni nu i-a cerut şi ei părerea. României. Iar cei fugari s-au dezvoltat, au crescut, au început chiar să se ataşeze de noua lor patrie. Foarte bine, alegerea lor. Ipocrizia este însă alta. Toţi promit că se vor întoarce, dacă ţara în care s-au născut se va schimba. Dacă îşi va lăsa pădurile să crească, dacă-şi va face nişte curăţenie în ogradă, dacă-şi va educa locuitorii şi-i va îngriji cum se cade dacă se îmbolnăvesc, dacă-şi va alege nişte stăpâni care ajung acolo din convingere.

România este bolnavă acum. Nu mai iese în oraş, îi e frig, nu poate merge în concedii, iar locurile ei de suflet sunt mai mult pustii. Oamenii ei nu mai râd, nu pot şi nu ştiu cum să meargă înainte.

Medicii ei suntem noi. Noi, cei care am rămas şi voi, cei care aţi plecat. 

Prin urmare, cred sincer că nu merită să fie tratată în cort, să aştepte ore în şir în frig, după un tub de oxigen sau măcar după o pătură. Merită nişte medici buni cu ea. Cu mâna uşoară, vorba bună şi privirea caldă, a celor de aici. Cu mintea limpede, simţurile ascuţite şi acţiunile rapide, a celor plecaţi. Acum are nevoie de noi şi de voi. Nu mâine, nu anul viitor, nu peste două mandate. 

Acum, nu niciodată!

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰