Antena Meniu Search
x
Sonia Simionov
Sonia Simionov

"Câţi bani aţi luat? 

V-au spălat ăştia pe creier!

Numai să manipulaţi ştiţi. 

Ne omorâţi!

Faceţi teste pe noi?

Vaccinaţi-vă voi cu neamurile voastre!

Sunteţi cobaii României."

...dacă-aş fi primit câte un leu în fiecare moment în care am fost acuzată că iau bani pentru informaţiile postate, difuzate despre Campania de Vaccinare, acum, aş fi milionară. 

Cel mai mult, dintre toate comentariile şi acuzaţiile la adresa oamenilor care se vaccinează, mă intrigă acesta: "sunteţi cobaii României". Trec peste faptul că pandemia este ceva mondial şi nu o stare naţională şi mă opresc strict la cuvântul "cobai". Ce nu înţeleg este ce nu le convine celor care aleg să nu se vaccineze când îi fac pe cei care au ales să se vaccineze cobai? Păi, dacă ar fi aşa, nu ar însemna cumva că fix în acest fel sunt salvate de la pieire subită grupurile anti-vaxeri? 

Uneori obosesc şi mă satur. Sunt om, nu robot. Cred că e normal... Sunt zile în care nu îmi mai vine nici să "traduc" conferinţe de presă, nici să ascult declaraţii oficiale cu orele şi apoi să scriu încă vreo oră sau mai mult, nici să fiu atentă continuu la toate update-urile de pe cele 10 grupuri din care fac parte şi unde se dau informaţii şi îmi vine să nu mai transmit nimic. Dar... îmi revin repede dintr-o astfel de stare. Pentru că, dacă aş alege să fac asta, aş fi ca... soldatul cu puşcă de lemn, sau ca medicul care vrea să trateze doar cu stetoscopul şi nu intră în zone roşii, sau ca poliţistul care doar scrie procese verbale într-un birou. Nu pot face asta... pentru că meseria de jurnalist este la fel ca oricare alta relaţionată cu oamenii: la bine şi la rău. Jurnalismul nu înseamnă (doar) să faci materiale despre floricele şi mărţişoare şi voie bună sau să oferi (doar) informaţii care să placă tuturor. Sigur că ar fi, poate, comod şi fizic şi psihic. Dar nu e aşa. Aşa că... dacă la fiecare informaţie pe care o ofer public sunt 2, 3 oameni care înţeleg ceva sau cărora le foloseşte ceva din ce transmit eu... sunt ok cu asta. 

În opinia mea, sfaturile nu se dau, se cer. Dar o să încalc acest principiu... prin propriul exemplu. Luaţi fiecare informaţie ca atare: o noutate. Indiferent dacă acea informaţie face parte sau nu din ideile pe care deja le aveţi, înmagazinaţi-o, rumegaţi-o puţin şi apoi mergeţi mai departe. În orice direcţie alegeţi. 

Vaccinarea nu este obligatorie. Alege cu cap(ul tău), dar informează-te înainte.

P.s. Aştept cu interes să văd cât "manipulez" şi cu aceste rânduri... 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Opinii » "Câţi bani aţi luat?"