"Eu vreau să mor pe scenă!"

Vorbeam când demult cu un tânăr rezident la neurochirurgie pe care l-am întrebat: poate să-i distrugă viaţa pacientului o operaţie, daca greşeşti un milimetru? Zice: depinde. Dacă pacientul meu cântă la chitară, iar eu prin intervenţie i-am omorât nervii care-i fac să funcţioneze mâna stângă, atunci da, i-am distrus viaţa, pentru că el nu va mai putea cânta niciodată. 

În primele zile după ce maestrul vorbelor a ajuns la Bucureşti cu avionul, am stat de vorbă cu unul din medicii care l-au primit. Rareori conversaţiile cu sursele noastre ajung să fie material jurnalistic, dar l-am întrebat: îl scoateţi pe picioare? Nici nu mă gândesc altfel, mi-a răspuns. Bun, dar n-aveţi de unde să ştiţi cum reacţionează la medicamente, cât de grav e, cum va rezista intervenţiilor. Sigur că nu, dar ştiu că nu vrea să moară în spital, ci pe scenă, aşa că am să-l scot pe picioare. La doar o săptămână de când a ajuns, Florin Piersic e în picioare. Recuperarea va fi lungă, dar îl va duce acolo de unde-a plecat: pe scenă. 

Sigur, veţi spune, e simplu aşa, o armată de doctori, de avioane, de medicamente, toate la dispoziţie. Şi poate că aveţi dreptate. Dacă nu se întâmplau toate astea, vorbele erau altele: păi bine, dacă nici pe Piersic nu puteţi să-l salvaţi, ce să mai spunem de noi cei de rând? Iar adevărul e al fiecăruia. 

Adevărul meu? Aud zilnic de cazuri în care oamenii aşteaptă în spitale, nu sunt băgaţi în seamă sau nu ajung la un medic bun. În Europa, ajungi la un medic bun peste un an, iar dacă nu mori în următoarele minute, poţi aştepta până mâine la urgenţă.

E simplu să salvezi vieţi în spitale europene, prin urmare ultimul gând e să-i judec pe cei care salvează vieţi într-un sistem bolnav. Şi ştiţi de ce? Pentru că tot ei îl vor ridica într-o zi în picioare

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰