Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierea pentru vaccinare a venit mai repede

de Corina Matlinschi

la 14.05.2021 , 15:40

Corina Matlinschi Corina Matlinschi

Suntem atât de confuzi încât pare că nu mai vrem noi să ne relaxăm.

Deși eram relaxați deja. 

E ultima zi în care purtăm masca în aer liber, cu câteva excepții. Iar noaptea suntem liberi, din nou. 

Articolul continuă după reclamă

A fost o surpriză, nu?

Plăcută sau confuză?

Președintele a ținut să o spună el. 

Avem mai puțin de 1.000 de cazuri pe zi, de parcă toată pandemia de un an s-a dus în două săptămâni.

Am plecat acasă în Botoșani când rata se apropia de 7 și m-am întors după câteva zile când era sub 2. 

Am plecat dintr-un București care aproape se închidea și m-am întors într-o Capitală relaxată, liberă. La traficul din 2019, aglomerația obișnuită și pe care o blamăm noi toți cei pe care Bucureștiul ne-a adoptat. Și nu numai. În geamurile magazinelor au reapărut afișele cu anunțurile de angajare și oamenii care își fac planuri. 

Privim cu rezerve orice relaxare așa cum am privit și orice restricție.

Și nu e de condamnat. 

Nu de mult vorbeam de un alt val al pandemiei. De medici epuizați și spitale pline. De a alege între viață și moarte. Și brusc acum începem să ne dăm măștile jos.

Pare că nu ne mai înțelegeți, nu? Vă arătam imagini și mărturii ale celor care luptau pentru o gură de oxigen și brusc vă arătăm ultimele live-ul cu mască, de afară. 

Premierea pentru vaccinare a venit mai repede. Așa pare, așa se comportă premierul. Doar că de premiu are parte toată lumea. 

În zilele în care vorbeam doar de discriminare. Vaccinați/ nevaccinați. 

Așa cum timp de un an am fost dezbinați în cei care poartă măști și cei care nu sunt de acord cu ele. 

Premiul suprem. Fără mască. Ne-au promis că dacă suntem responsabili și vaccinați scăpăm de măști din luna lui cuptor. Doar că fiecare a ales să se vaccineze sau nu din propriiile motive. 

Așa că o parte din premiu a fost pus la bătaie mai devreme. 

Masca. 

Simțeam că ne sufocă, ne irită, că nu o mai suportăm. 

Acum, vedem și părțile bune. 

Reușeam să ne ascundem zâmbetele și nemulțumirile. Purtam măști peste măști. 

Acum, pe o parte din ele le vom arunca mai des. Sau așa ar trebui? Căci virusul ăsta de am ajuns să-l personificăm poate se mai ascunde în buzunarele alea unde ne ținem măștile zilnic. Și acum o să le punem și o să le dăm jos și o să le punem iar. 

Până când?

Corina Matlinschi Like
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Opinii » Premierea pentru vaccinare a venit mai repede