Prinţul, ursul şi puritanii

România mereu indignată plânge. A fost împuşcat un urs. Ursul. Marele Urs. Cel mai mare Urs. Ursul Arthur. Cum care Arthur? Regele Arthur! Regele urşilor din România. Urmaşul lui Lache. Legenda spune că Lache era cel mai mare urs din România comunistă. Trăia captiv, dar bine hrănit în grădina unui restaurant din Poiana Braşov. Ghinionul lui a fost că Ceauşescu căuta trofeul suprem, cu care să intre în istoria vânătorii. Aşa că Lache a fost transformat din urs "domestic" în animal "sălbatic", trimis în mijlocul pădurii şi împuşcat de mă(t)reţul conducător. Lache fusese botezat de ospătarii din Poiană, însă Arthur nu ieşise niciodată din poiana lui din adâncul pădurii. Era mascul alfa şi nu se "cobora" să coboare spre curţile oamenilor. Însă un prinţ de la o înaltă curte a vrut să calce pe urmele lui Ceauşescu. Nu e primul. Au mai făcut-o multe alteţe cu sânge albastru. Pasionate de sânge roşu. Şi, în dulcele stil autohton, preacinstitul vânător a fost băgat pe o portiţă legală. Legislaţia nu permite decât împuşcarea urşilor care pun în pericol, în mod repetat, vieţile oamenilor. S-a găsit o ursoaică. S-a cerut autorizaţie. S-a primit. S-au primit şi 7.000 de euro. Prinţişorul a venit. A fost condus în pădure. I s-a arătat victima. A tras. A plecat cu trofeul la palat. Problema e că nu era ursoaica. Micul prinţ l-a împuşcat pe Marele Urs. Arthur, urmaşul lui Lache. Miza nu e Arthur, de care până ieri nu auzise nimeni. Miza sunt toţi urşii din România. Miile de urşi din România, a căror vânătoare a fost interzisă de cinci ani. Spre disperarea tuturor micilor prinţi şi marilor bogătaşi doritori de sânge. Şi de labă. De urs.