Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nicolae Ciucă este noul președinte PNL. Premierul a fost singurul candidat înscris în cursa pentru șefia partidului

Premierul Nicolae Ciucă a devenit duminică președinte al PNL, după ce moțiunea lui „Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” a obținut peste 1.000 de voturi la congresul partidului.   

de Redactia Observator

la 10.04.2022 , 13:45

UPDATE: Nicolae Ciucă, ales preşedinte al PNL

Premierul Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, preşedinte al PNL, cu 1.060 de voturi ”pentru”, din 1.120 de voturi valabile. Au fost anulate 60 de voturi și au fost neutilizate 159 de voturi.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru votul de încredere, pentru efortul pe acre l-ați făcut, ați venit unii astăzi, în ziua de Florii, ceilalți de peste tot de pe cuprinsul țării, diasporei vreau să-i mulțumesc foarte mult și m-aș bucura să fie la fel de uniți și la fel de dinamici cum au fost astăzi și să arate lumii că PNL, că România are spirit, are voință, are potențial, are capacitate și are resursă umană, să nu ne fie teamă că nu putem să ne angajăm la orice efort și la orice obiectiv, împreună cu tot ceea ce înseamnă valorile europene”, a spus Nicolae Ciucă, după anunțarea rezultatelor.

Vezi și

„Vă doresc succes și vă îndemn să ne întoarcem fiecare acolo unde ne desfășurăm activitatea, să ne apucăm serios de muncă”, le-a mai spus Ciucă liberalilor prezenți la congres.

Pe acelaşi subiect

UPDATE: Ciucă i-a mulțimit lui Florin Cîțu pentru ceea ce a făcut bine pentru PNL

„Îl salut pe preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi îi mulţumesc pentru tot ce a făcut bine pentru PNL”, a spus Nicolae Ciucă la începutul discursului său de la Congresul extraordinar al PNL.

El și-a prezentat moțiunea „Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” cu care candidează la funcția de președinte al partidului, după ce Florin Cîțu a demisionat din funcție în urmă cu o săptămână.

”Dragi liberali, încep prin a le mulţimi antevorbitorilor mei pentru că au susţinut această moţiune şi îl salut pe preşedintele Senatului Florin Cîţu şi să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut bine pentru PNL. Sunt în faţa dumneavoastră pentru a vă convinge că moţiunea merită să fie votată. Valorile în care credem noi sunt cele care ne motivează, ne unesc, ne dau rezistenţă, ne dau capacitatea de a stabili şi îndeplini obiective politice, ne ajută să ne ridicăm când suntem căzuţi. Valorile PNL sunt valorile politicii de dreapta care a modernizat România în trecut, o face şi acum si o va face şi în viitor​”, a afirmat Nicolae Ciucă.  

Acesta a spus că este nevoie de consolidare cadrul UE şi în cadrul NATO.  

”Avem un rost şi avem o direcţie. Aşa am înţeles eu de la PNL şi ce e mai important e că acestea nu se fac de dragul de a face politică, ci pentru România şi valorile ei. Am scris pe prima pagina a moţiunii că am făcut acest demers conştient că forţa unui partid nu stă într-un om. Forţa partidului e dată de primari, preşedinţii de CJ, de senatori şi deputaţi, dar şi de membri PNL şi de votanţii noştri. Este adevărat, nu sunt un membru cu vechime în partid, nu am experienţă politică şi nu vreau să par ceea ce nu sunt şi cu siguranţă, Dane (Dan Mitreanu – n.r), nu mă voi lăsa prizonier”, a spus Ciucă.  

Liberalii își aleg un nou președinte

Congresul extraordinar al PNL este organizat după demisia lui Florin Cîțu din funcția de președinte al partidului. Premierul Nicolae Ciucă și-a depus, miercuri, candidatura pentru șefia PNL.

Mai jos, imagini de la Congresul Extraordinar al PNL: 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Am decis să-mi depun moțiunea de candidatură pentru funcția de președinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuție pe care am avut o cu colegii și, desigur, în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situații politice. Partidul Național Liberal este astăzi la guvernare și are datoria să asigure stabilitatea țării”, a spus Nicolae Ciucă, care a precizat că una din condițiile esențiale pentru buna guvernare este ca în interiorul partidului nostru să existe o stare de armonie și o concentrare a tuturor asupra obiectivelor.

„Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” este titlul moțiunii cu care candidează Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, înaintea Congresului PNL: Nu suntem într-o situaţie simplă

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, înaintea alegerilor, că speră că PNL ”să-şi găsească echlibrul”.

El a sosit, duminică, puţin înainte de ora 11.00, la Palatul Parlamentului, însoţit de mai mulţi lideri liberali, între care Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.

”Va începe Congresul PNL (...) Sper ca PNL să îşi găsească echilibrul. Nu suntem într-o situaţie simplă, am convingerea că ne vom putea găsiun rost şi o direcţie”, a afirmat Ciucă. 

”Sunt convins că, după această activitate, aleşii locali, liderii filialelor judeţene se vor întoarce acasă şi se vor preocupa de ceea ce însemană administrarea comunelor, oraşelor, iar noi aici ne vom preocupa de administrarea ţării. Românii aşteaptă soluţii, aşteaptă să fie protejaţi. Cetăţenii români sunt sătui de gâlceavă şi aceste discordii care apar în spaţiul public”, a mai spus premierul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Nicolae Ciucă este noul președinte PNL. Premierul a fost singurul candidat înscris în cursa pentru șefia partidului