Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alegerile din Capitală blochează reformele. Preşedintele şi Guvernul, în campanie electorală

Alegerile pentru Primăria Capitalei întreţin scandalul între partenrii de guvernare. USR se laudă cu sprijinul lui Nicuşor Dan pentru Cătălin Drulă, într-un material de campanie promovat pe retelele de socializare. Asta în timp ce ultimul sondaj publicat azi arată o luptă strânsă între candidatul PSD Daniel Bălută si liberalul Ciprian Ciucu. Prinse în lupta pentru Capitală, partidele din Coalitie au amânat marile reforme.

de Redactia Observator

la 03.12.2025 , 19:29

Cu patru zile înainte de alegeri, USR a postat un videoclip electoral în care Nicuşor Dan apare alături de Cătălin Drulă. Candidatul USR îşi critică rivalii politici, primari de sector. Materialul a fost filmat la Palatul Cotroceni în seara recepţiei de 1 Decembrie, dar seful Statului spune că nu s-a implicat în campania electorală. "Oricine a avut un telefon a putut să facă orice cu el din ziua respectivă sunt sute de materiale care circulă pe internet. Este un material care a fost filmat într-un spațiul public și pe care au voie, așa cum toți ceilalți oameni au pus materiale de la recepție, au voie să-l folosească la fel ca și toți ceilalți", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.

Lupta pentru Capitală a blocat marile reforme şi negocierile purtate în Coaliţie

Fost edil al Capitalei, Nicuşor Dan a făcut un profil ideal al suucesorului său. "Eu cred că e important să avem un primar care să creadă în valorile occidentale. Și cred că e important să avem un primar care să nu facă pactul cu mafia imobiliară", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României. În acest timp, şi în tabăra PSD se fac calcule. Fostul ministru al Finantelor, Orlando Teodorovici, şi-a anuntat astazi retragerea din cursă şi susţinerea pentru candidatul PSD Daniel Băluţă. Sorin Grindeanu are cuvinte de laudă şi pentru liberalul Ciprian Ciucu, rivalul lui Daniel Băluţă. "Domnul Ciucu să știți că e un om cu care am colaborat foarte bine în ultimul an și ceva. După cum bine știți, a fost candidat comun PSD–PNL la Sectorul 6. E un om cu care PSD-ul a colaborat foarte bine", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD.

Articolul continuă după reclamă

Cel mai recent sondaj CURS arată că Daniel Băluţă ar câştiga Primăria Capitalei cu 26% din voturi. Ciprian Ciucu ar fi al doilea în optiunile bucurestenilor - cu 23%, urmat de Cătălin Drulă - cotat cu 22%. Anca Alexandrescu ar fi votată de 17% dintre alegători, în timp ce Ana Ciceală, candidatul partidului SENS, ar aduna 7% din voturi. Lupta pentru Capitală a blocat marile reforme si negocierile purtate în Coalitie. Discutiile despre Bugetul de anul viitor si tăierile din administratia centrală vor fi reluate abia după alegerile de duminică. În Parlament, Opozitia va depune vineri o motiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Are nevoie de cel putin 233 de voturi ca să dea jos Guvernul. PSD a anuntat că nu va vota pentru.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri politice » Alegerile din Capitală blochează reformele. Preşedintele şi Guvernul, în campanie electorală