Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ambasada SUA: "Legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor”

Ambasadele Marii Britanii, a SUA şi a Olandei în România au reacţionat, marţi, la votul din Camera Deputaţilor în cazul lui Victor Ponta

de Redactia Observator

la 09.06.2015 , 17:06

Ambasadele Marii Britanii, a SUA şi a Olandei în România au reacţionat, marţi, la votul din Camera Deputaţilor în cazul lui Victor Ponta

Ambasada Olandei la Bucureşti transmite, marţi, în urma votului din Camera Deputaţilor, că Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii, apreciind că ”evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justiţie şi corupţie din România”.

După cum am mai declarat, Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justitie şi corupţie din Romania. Această preocupare a fost evidenţiată în prima parte a anului prin raportul MCV al Comisiei Europene. Dăm o importanţă foarte mare recomandărilor din raportul MCV. Avem încredere că România şi toate instituţiile sale le iau în considerare”, transmite Ambasada Olandei într-un comunicat de presă, mesajul fiind, postat, de altfel, şi pe pagina de Facebook a ambasadei.

Articolul continuă după reclamă

Tot marţi, Ambasada SUA la Bucureşti a transmis că ”orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor”.

Aşa cum am spus anterior, nu comentăm cazuri individuale. Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor. Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de către Ambasada SUA, potrivit Mediafax.

Ambasada Marii Britanii susţine imparţialitate şi independenţă deplină pentru instituţiile justiţiei. "Guvernul Marii Britanii recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline, se arată într-un comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Ambasada SUA: "Legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor”