Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ancheta DNA privind OUG 13, mărul discordiei în CSM

În plenul CSM, judecătorii şi procurorii au discutat, marţi, în contradictoriu, pe marginea sesizării Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în ceea ce priveşte dosarul deschis de procurorii DNA după adoptarea OUG 13 şi în ceea ce priveşte declaraţiile procurorului general după adoptarea acestui act normativ.

de Redactia Observator

la 28.02.2017 , 18:46

În plenul CSM, judecătorii şi procurorii au discutat, marţi, în contradictoriu, pe marginea sesizării Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în ceea ce priveşte dosarul deschis de procurorii DNA după adoptarea OUG 13 şi în ceea ce priveşte declaraţiile procurorului general după adoptarea acestui act normativ.

Înainte de votul din CSM, prin care au fost respinse, marţi, propunerile de sesizare a Inspecţiei Judiciare, Augustin Lazăr a arătat că DNA a cercetat exclusiv aspecte de natură penală legate de Ordonanţa 13.

"Aş dori să precizez că eu am urmărit dosarul şi am văzut că exclusiv aspecte de natură penală au fost cercetate. Acum, că ele au fost interpretate într-o manieră pe care noi putem să o înţelegem, vrem să vedem motivarea Curţii Constituţionale şi să o respectăm fără niciun fel de dubiu. Am văzut dosarul, am văzut aspectele de natură penală concrete care au fost cercetate acolo, persoanele concrete care ar fi comis aceste fapte. (..) Sigur că se speculează cu diverse lucruri”, a spus Lazăr.

Articolul continuă după reclamă

În legătură cu situaţia de la DNA Ploieşti, Lazăr a arătat că Inspecţia Judiciară s-a sesizat încă de anul trecut, iar cercetarea disciplinară este în curs.

Pe acelaşi subiect

"Eu, la momentul în care m-am sesizat despre existenţa unor înregistrări, am solicitat Inspecţiei Judiciare să extindă cercetările disciplinare în această cauză. Procurorii DNA au efectuat o cercetare pe altceva decât aspecte penale, am precizat, ei au cercetat aspecte penale într-un dosar penal. Cercetarea este în curs. Nu ar trebui să blocăm o cercetare penală care este în curs făcând comentarii şi luând alte măsuri", a spus Lazăr.

Întrebat dacă verificările Inspecţiei Judiciare ar bloca şi ancheta în curs referitoare la Ordonanţa 13 , Lazăr a precizat că s-ar putea interpreta şi în acest mod.

"Să fie timoraţi procurorii care au început o urmărire penală pentru fapte concrete, vă spun că am văzut dosarul şi aş fi dorit ca şi colegii să-l vadă pentru a putea aprecia. Va spun că sunt fapte penale concrete", a adăugat Augustin Lazăr.

În replică, judecatoarea Lia Savonea a arătat că ea crede că atât magistratura, cât şi societatea românească aşteaptă clarificări.

"Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Inspecţia Judiciară are această misiune, de a face verificări, atât din oficiu cât şi la cererea plenului CSM", a spus Savonea.

A luat cuvântul apoi judecătorul Bogdan Mateescu, care a arătat că nu este de acord cu sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la ancheta DNA, din moment ce Curtea Constituţională nu şi-a motivat decizia.

Judecătoarea Simona Camelia Marcu a susţinut, în continuare, că Inspecţia Judiciară poate fi sesizată de către CSM fără a aştepta motivarea CCR. La fel a spius şi Lia Savonea, care a arătat că "un minus al activităţii Consiliului este că nu reuşeşte să fie proactiv. Din păcate, noi nu reuşim să fim nici reactivi. Avem o situaţie foarte clară şi avem rezerve să facem ceea ce e de făcut în ceasul al 13-lea”.

Judecătoarea Gabriela Baltag a invocat comunicatul CCR care spune că DNA şi-ar fi arogat competenţe de anchetare a responsabililor Guvernului.

"Eu cred că nu putem pune la îndoială comunicatul Curţii Constituţionale şi cred că există un început, putem să cerem Inspecţiei Judiciare să facă verificări”.

Un alt procuror din CSM  a atras atenţia că această cauza încă nu a fost soluţionată, ci a fost declinată.

Sursă: news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Ancheta DNA privind OUG 13, mărul discordiei în CSM