Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avocatul Poporului, Renate Weber, despre angajatorii care obligă angajații să se vaccineze: Câți vor avea curajul să-i dea în judecată?

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat că niciun angajat nu poate fi condiţionat de angajator să se vaccineze împotriva COVID-19. Ea susţine că ideea unui angajator care să le ceară angajaţilor să se imunizeze este „dincolo de lege”.

de Redactia Observator

la 15.03.2021 , 09:58

- Inquam Photos / George Călin

„Aceasta este o cerinţă care nu-şi găseşte sub nicio formă suport în legislaţia noastră actuală. Câtă vreme vaccinarea este o chestiune absolut bazată pe consimţământul persoanei, a impune astfel de condiţii este categoric, categoric nu că excesiv, este dincolo de lege. Acum, întrebarea e câţi dintre cei care sunt în astfel de situaţii vor avea curajul să-şi dea angajatorii în judecată, pentru că dacă este un angajator privat, nici nu există altă soluţie”, a declarat Renate Weber duminică seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Ea a dat ca exemplul instituţia Avocatului Poporului, unde personalul nu a fost obligat să se vaccineze, singurii care s-au imunizat fiind cei care au dorit.  Weber a afirmat de asemenea că instituţia pe care  că o reprezintă a primit un număr mare de petiţii din partea unor oameni care s-au plâns că, după o perioadă de izolare din cauza COVID-19, au fost obligaţi de angajator să prezinte un test negativ pentru SARS-CoV-2, făcut pe banii angajaţilor.

Renate Weber: Libertatea de exprimare este victima absolută a acestei pandemii nu doar în România, peste tot 

Articolul continuă după reclamă

Renate Weber compară perioada actuală pe care oamenii o traversează cu ceea ce se întâmplă în romanul „1984” al lui George Orwell, ea arătând, în acest context, că „ar trebui să ne fie puţin teamă”. În opinia lui Renate Weber, libertatea de exprimare este „victima absolută a acestei pandemii nu doar în România, peste tot”.

„Şi eu am constatat şi toţi colegii mei au văzut că numărul petiţiilor aproape s-a dublat. Dincolo de asta, trebuie să ţineţi cont şi de faptul că noi avem foarte multe sesizări din oficiu, adică din ce am văzut din relatările di presă. De un an de zile libertatea noastră de mişcare nu prea mai există, sau există între nişte limite. Libertatea de exprimare, în opinia mea, este victima absolută a acestei pandemii nu doar în România, peste tot. Sigur că nu discut aici de faptul că unii oameni  şi-au pierdut viaţa ,ăsta este tragismul acestei pandemii.

Dar dintre drepturile acestea libertatea de exprimare a fost cea mai afectată, pentru că, dacă observaţi, dincolo de diferite forme de cenzură a apărut o auto-cezură extrem de îngrijorătoare şi a apărut un jucător dincolo de stat: reţelele sociale, cei care sunt proprietarii unor reţele care trebuia să asigure acces absolut nediscriminatoriu tuturor şi care în acest moment, cu  forfecuţă parcă, taie, suspendă conturi,  nu permite, şterge postări, şterge postări de acum nu ştiu câţi ani. Adică este ceva ca romanul lui Orwell, ”1984”,  începe să de vină realitate şi ar trebuie să ne fie puţin teamă”, a declarat Renate Weber 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Avocatul Poporului, Renate Weber, despre angajatorii care obligă angajații să se vaccineze: Câți vor avea curajul să-i dea în judecată?