Bolojan, apel la români după ce Cernavodă închide 2 reactoare: "Reduceți consumul de energie în orele de vârf"
Ministerul Economiei şi Nuclearelectrica au anunţat, aproape la unison, că Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă se va închide programat. Asta după ce în cursul zilei de ieri a fost oprit şi Reactorul 1, pe fondul scăderii debitului Dunării.
În acest context, Ilie Bolojan face un apel atât către marii consumatori, cât şi către cei casnici să reducă nivelul de consum în special seara. "Închiderea celui de-al doilea reactor al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va afecta sistemul energetic național, iar România va fi nevoită să compenseze lipsa energiei produse de acesta prin creșterea producției din centralele pe gaze și prin importuri, în special în intervalul de consum maxim din timpul serii. ac un apel către cetățenii României, marii producători cât consumă în orele de seară, atunci când avem un deficit de energie. În restul zilei nu sunt probleme", a declarat Ilie Bolojan la Digi24.
Bolojan a precizat că în următoarea perioadă, România va fi nevoită să repornească centralele pe gaz şi să apeleze la importuri. "Ne afectează. Vom fi puși în situația să pornim tot ce se poate porni din punct de vedere al producției pe gaz și să recurgem la importuri. Zona de importuri critică e în perioada de seară, între orele 20.00 și 23.00. Am importat cam 1.700 de megawați seara. În momentul de față nu există probleme legate de importuri, dar în perioada următoare pot exista astfel de probleme", a mai declarat Bolojan.
