Cartea de identitate ar putea fi modificată. USR PLUS propune să nu mai fie trecută adresa de domiciliu
Vicepremierul Dan Barna a anunţat, într-o conferinţă de presă, că USR PLUS va propune ca pe cărţile de identitate să nu ne mai fie trecute adresele de domiciliu. Acest lucru ar genera "o participare la vot mult mai flexibilă şi mult mai firească", a justificat copreşedintele partidului.
Dan Barna a declarat, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS de marţi, că le va propune colegilor din coaliție ca pe cărțile de identitate să nu fie trecut domiciliul.
"Un alt element important pe care-l vom discuta la coaliţie şi-l vom propune colegilor noştri este de a nu mai avea, cum este exemplul mai multor state europene, domiciliul pe cartea pe identitate, de a desface această legătură cumva artificială în care identitatea omului este condiţionată de existenţa domiciulului pe respectiva carte de identitate", a declarat Dan Barna, potrivit Mediafax.
Potrivit vicepremierului, această modificare pe cărțile de identitate ar permite "o participare la vot mult mai flexibilă şi mult mai firească".
Românii vor avea, începând din august, cărţi de identitate electronice
- Cartea electronică de identitate, de dimensiuni comparabile cu ale unui card bancar, va putea stoca și semnătura...
- Cum va funcționa cartea de identitate electronică și ce date va conține. Bode: Românii o vor putea solicita din...
- Furtul de identitate de pe site-urile de socializare ar putea fi pedepsit cu închisoarea
În martie, ministrul Lucian Bode anunța că putem solicita, în a doua parte a anului, cărţi de identitate electronice. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, cartea de identitate se va emite în sistem informatizat, va fi de tip cartelă, tipărită pe o singură faţă, cu dimensiunile (lungimea - 105 mm; lăţimea - 74 mm și grosimea - 0,7 mm) şi va cuprinde următoarele elemente:
- denumirea statului;
- denumirea documentului;
- seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din 6 cifre;
- denumirea structurii emitente, respectiv a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date - denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;
- termenul de valabilitate;
- fotografia titularului;
- codul numeric personal;
- numele de familie şi prenumele;
- cetăţenia;
- locul naşterii;
- sexul;
- domiciliul.
Noua carte de identitate cuprinde şi amprentele şi semnătura electronică, dar şi date de securitate care vor proteja de un eventual furt de identitate al titularului. Este important de precizat că amprenta nu poate fi luată fără acordul titularului, însă o carte de identitate fără amprentă nu poate fi folosită pentru călătorii în spaţiul Uniunii Europene. România trebuie să fie pregătită să elibereze astfel de cărţi de identitate începând cu luna august a acestui an, iar autărităţile speră ca toţi românii să aibă astfel de buletine până cel târziu în 2031.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰