Antena Meniu Search
x

Cristian Adomniței, trimis în judecată de DNA

Președintele suspendat al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual

Președintele suspendat al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual

În dosar au fost deferite justiției, în stare de arest la domiciliu, Cristina Jinga și Carmen Irimescu, director executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, respectiv șef al Serviciului Proiecte și Parteneriate din Direcția Proiecte și Dezvoltare Durabilă din CJ la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, în formă continuată, complicitate, respectiv instigare la fals intelectual, precum și Letiția Popa, administrator al SC Laser Co SRL, pentru instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. De asemenea, a fost trimisă în judecată SC Laser Co SRL.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției prin procedura ''cerere de ofertă'' de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL și semnat la 27 septembrie 2013.

Durata maximă de execuție a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

"Pentru ca acest contract să fie atribuit SC Laser Co SRL, inculpata Popa a întocmit și utilizat documente false, (CV-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă CJ Iași. În acest mod, Letiția Popa i-a determinat, cu intenție, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăție și fără a avea cunoștință de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condițiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerințelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant și s-a obținut un folos necuvenit pentru societatea administrată de inculpata Popa", se arată în comunicat.

DNA precizează că serviciile de tipărire materiale de promovare a județului Iași ar fi trebuit să constea în: realizarea (concepție și design) și tipărirea unui catalog de prezentare a județului, în română și în engleză, în 1.000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei; tipărirea unei broșuri, bilingve, cu proiectele CJ Iași, în 1.000 de exemplare — 16.700 lei; tipărirea unui calendar de evenimente al județului, corespondent anului 2014, în 1.000 de exemplare — 8.400 lei; tipărirea unor mape de prezentare a județului, în 1.000 de exemplare — 8.400 lei; tipărirea unor hărți turistice ale județului, în 5.000 de exemplare — 42.000 lei; realizarea unor magneți, 300 de bucăți — 3.300 lei; realizarea (concepție și execuție) unui film de prezentare a județului lași și imprimarea acestuia în 1.000 de exemplare DVD, însoțite de carcasă — 27.000 lei; furnizarea a 2 bucăți suport broșuri—1.700 lei; furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business — card, personalizate — 5.960 lei; furnizarea a 2.000 de pixuri metalice și de plastic, personalizate—18.000 lei; realizarea a 6.000 de sacoșe de carton și de plastic, personalizate — 29.000 lei; o prezentare în format PowerPoint a proiectelor județului Iași, în română și engleză — 5.622 lei.

În 19 decembrie 2013, între CJ Iași și SC Laser Co SRL a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract, respectiv 11 din cele 16 repere, fără: albumele de prezentare, broșurile, DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași, machetele cu proiectul conceperii și designului acestora.

Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de peste 213.000 lei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri politice » Cristian Adomniței, trimis în judecată de DNA