Antena Meniu Search
x

Video Cum se împart banii la rectificarea bugetară. Florin Cîţu şi-ar fi asigurat susţinerea aleşilor locali

E din nou scandal în coaliția de guvernare. Şi tot pe bani. Sunt prea puţini şi nu ajung pentru toţi la rectificare. Raluca Turcan a avut un schimb de replici cu Florin Cîțu pe această temă. Nemulțumiri sunt și în rândul miniștrilor USR-PLUS care susțin că premierul a decis de capul lui unde pleacă banii.

de Larisa Bernaschi

la 10.08.2021, 20:58

Vezi și

Larisa Bernarschi, reporter Observator: Sunt bani puţini de împărţit. Mai puţin de 9 miliarde de lei are premierul Florin Cîţu de împărţit pentru toate ministerele. În total, toţi miniştrii au solicitat nu mai puţin de 36 de miliarde de lei, bani insuficienţi pentru actualul premier.

Cei mai mulţi bani vor merge către Ministerul Sănătăţii, acolo unde e nevoie de mai mulţi bani, având în vedere că suntem încă în pandemie.

O sumă considerabilă, peste 1 miliard de lei, va merge şi la Ministerul Dezvoltării. Este interesant că vor merge acolo aceşti bani, asta pentru că de acolo vor fi finanţate proiectele aleşilor locali. Şi, în contextul în care ştim că există o luptă internă între Florin Cîţu şi Ludovic Orban pentru şefia PNL, este foarte important ca premierul să îşi atragă de partea lui cât mai mulţi aleşi locali.

Scandal între Florin Cîţu şi Raluca Turcan

Pe acelaşi subiect

Larisa Bernarschi, reporter Observator: Un scandal a fost şi între premierul Florin Cîţu şi Raluca Turcan, ministrul Muncii, unde nu vor fi alocaţi mai mulţi bani, în schimb vor fi luaţi. Raluca Turcan i-a reproşat premierului că se aştepta să fie recompensată având în vedere că ministerul pe care îl conduce a avut o colectare destul de bună.

Scandal a fost şi la Ministerul Transportului, acolo unde Cătălin Drulă a cerut nu mai puţin de 3 miliarde de lei. Nu a primit aceşti bani. A primit aproximativ 600 de milioane de lei.

Discuţiile nu se încheie aici, continuă şi săptămâna viitoare, când ar trebui să fie adoptat şi proiectul de rectificare bugetară.

Cioloş: La Ministerul Transporturilor era nevoie de un minim de un miliard lei

Dacian Cioloş a precizat că pentru a funcţiona lucrurile, Ministerul Transporturilor avea nevoie de minim un milard lei, la rectificarea bugetară, deoarece 450 milioane lei din această sumă trebuie să o plătească instituţia către companii pe proiecte de anii trecuţi, după decizii de arbitraj. Declaraţia vine după ce premierul a anunţat că suma care va fi alocată suplimentar Ministerului Transporturilor este de circa 625 de milioane lei.

Acolo ministrul Drulă a spus care este nevoia şi ce ar putea cheltui, inclusiv pe investiţii. Ne-am uitat la nevoile stringente, până în luna noiembrie, pentru că în noiembrie vom avea din nou o rectificare şi pe mai mai multe linii bugetare, banii pentru ultimele luni pe noiembrie şi decembrie urmează să îi acoperim, dacă execuţia bugetară merge bine, de la rectificarea din noiembrie. Acolo era nevoie de un minim necesar ca lucrurile să poată funcţiona de circa un miliard lei. Lucrul important, din acel miliard de lei necesar erau cam 450 milioane lei bani care trebuiesc plătiţi, bani care au reieşit din anumite arbitraje cu companii pe proiecte din anii trecut şi bani pe care Ministerul Transporturilor e obligat să îi plătească companiilor respective ca să nu blocăm conturile CNAIR. Acolo urmează să verificăm cu Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor pentru că ideea e ca din acele 450 milioane lei ca obligaţii de plată din partea statului către companii să facem o plată în acest an de 50 milioane şi restul să îi eşalonăm cu obligaţii de plată pentru următoarele luni, inclusiv anul viitor”, a afirmat Dacian Cioloş, la finalul întâlnirii coaliţiei la Parlament pentru discuţii pe tema rectificării bugetare.

El a mai explicat că „în felul acesta din acel miliard, deci erau 450 milioane lei pentru aceste obligaţii de plată şi resutl de circa 600 milioane lei erau pentru celelalte linii, inclusiv subvenţii la companiile de transport, asistenţa socială pentru pensionară, pentru studenţi, anumite investiţii în reparaţii de drumuri la CNAIR, ş.a.m.d. Lucrurile acestea vor fi prinse în buget”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri politice » Cum se împart banii la rectificarea bugetară. Florin Cîţu şi-ar fi asigurat susţinerea aleşilor locali