Decebal Făgădău și-a dat demisia din PSD, după ce a fost trimis în judecată de DNA
Decebal Făgădău, primarul în funcție al Constanței, și-a dat demisia din PSD, după ce DNA a anunțat că îl trimite în judecată pentru de abuz în serviciu.
- Decebal Făgădău susține că este nevinovat
- El a anunțat că demisionează din PSD
Decebal Făgădău: "Dragii mei, astăzi am aflat din presă că DNA m-a trimis în judecată într-un dosar în care sunt acuzat de o faptă pentru care nu mă fac vinovat. Am primit vestea în timp ce îmi completam dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Am fost, sunt și voi fi un om corect și demn, indiferent de circumstanțe. Și nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu sau să ies cu capul plecat! Demisionez din Partidul Social Democrat"
DNA precizează că funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporţie de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire iniţială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă.
DNA: "FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰