Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV. Mihai Dimian, favorit să în înlocuiască pe Daniel David. Sunt foarte dedicat educaţiei şi cercetării

Scaunul de la Educaţie e iar gol. Mandatul lui Ilie Bolojan a expirat vineri şi chiar dacă a promis că va găsi înlocuitor până la finalul lunii, candidatul potrivit încă nu a apărut. Cel mai recent nume vehiculat pentru portofoliul Educaţiei este Mihai Dimian, Rectorul Universitatii din Suceava. În exclusivitate pentru Observator, acesta a declarat că are expertiza şi curajul necesare pentru a accepta provocarea.

de Mădălina Iacob

la 27.02.2026 , 20:38

Preocupat cu alte probleme şi confruntat cu prea multe refuzuri, Ilie Bolojan nu a numit încă un nou şef la educaţie. Mai multe nume de rectori au fost vehiculate în spaţiul public, dar, pe rând, cu toţii au ocolit oferta. Mihai Dimian e cel care nu ar fi zis nu până în acest moment. Specializat în inginerie electrică în Statele Unite ale Americii, Dimian este, din 2024, rectorul universitătii Stefan cel Mare din Suceava.

"Eu nu știu de ce se vehiculează acest nume, de ce am fost introdus pe această listă, dar cu siguranță știu că la nivelul acestei regiuni, cel puțin în județele Suceava și Botoșani, sunt foarte dedicat educației și cercetării. Este o situație instabilă la acest minister, miniștrii se schimbă destul de des, nu au timp să-și implementeze probabil ideile bune pe care le au pentru că până vezi rezultatul s-ar putea să nu mai fi acolo", a declarat pentru Observator Mihai Dimian, rectorul Universităţii "Ștefan cel Mare" din Suceava.

Au trecut două luni de când Daniel David şi-a dat demisia. Şi mai multe de când Ministerul Educaţiei împreună cu Guvernul României au promis că masurile de austeritate adoptate anul trecut pentru profesori se vor diminua. Astăzi însă sindicatele ameninţă cu boicotarea examenelor şi cu greva generală. Dar de la Cotroceni li se transmite să mai aştepte pana la instalarea noului ministru.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai mari nemulţumiri sunt legate de creşterea normei didactice şi de mărirea numărului de elevi la clasă.

"Va fi provocator pentru şcolile mici să îşi acopere necesarul de profesori de specialitate. Să se transmită că exista suficiente resurse pentru a nu genera extra scăderi de calitate. Rămâne provocarea liceului. Dacă anul acesta, în toamnă, liceul nu începe să predea pe noile programe, pratic noul model de examen de bacalaureat pe care îl aşteptăm din 1995 nu se va putea implementa", a declarat Daniel Vioşoianu, expert în educaţie.

Deocamdată, un secretar de stat este cel care semnează, cu împuternicire, actele care ar trebui să poarte iscălitura ministrului Educaţiei.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi tentaţi să reveniţi la mâncarea simplă, de odinioară?
Observator » Ştiri politice » EXCLUSIV. Mihai Dimian, favorit să în înlocuiască pe Daniel David. Sunt foarte dedicat educaţiei şi cercetării