Video Ministerul Educaţiei ar putea fi împărţit în două. Daniel David, fără înlocuitor de aproape o lună
Se caută şef la Ministerul Educaţiei. De mai bine de trei săptămâni, niciun nume vehiculat n-a intrat în prelungiri! Daniel David a declarat, în exclusivitate pentru Observator, că şi-a delegat atribuţiile către secretarii de stat, dar Ilie Bolojan nu i-a semnat demisia. Cum nimeni nu a acceptat încă portofoliul de la Educaţie, negocierea se face acum între universitar şi preuniversitar şi împărţirea portofoliului în două.
Daniel David a declarat pentru Observator că aşteaptă noua numire, ca să poată pleca din funcţie. "Eu mi-am depus demisia în 22 decembrie aşa cum am anunţat şi public, de atunci aştept numirea unui nou ministru. Sper însă ca numirea să se facă cât mai repede, deocamdată eu sunt ministru in aceasta perioada sematurile pe ordinele de ministru sau pe alte acte sunt acoperite de catre secretari de stat", a declarat Daniel David.
Ideea de a despărţi Ministerul Educaţiei în două a reapărut
Între timp, la ministerul Educaţiei se desfasoara doar procesele care tin de functionarea obsinuită a sistemului şi proiectele care sunt deja in derulare. Nu se incep proiecte noi pana la numirea unui nou ministru la Educaţie. De la Guvern nu a venit încă o propunere oficială pentru scaunul de la educaţie. Luciana Antoci şi Marilen Pirtea sunt cele două nume vehiculate pentru noul mandat până în acest moment. Niciunul dintre ei, însă, nu a acceptat prima ofertă. Fosta inspectoare de la Iaşi cunoaşte mai bine mediul preuniversitar, iar rectorul de la Timişoara e expert în universitar.
"Ar trebui în următoarele zile, până la sfârșitul lunii să avem un ministru pentru că e nevoie să avem o figură să își asume împingerea reformelor și a tot ce trebuie făcut în sistem. Demisia nu a fost contrasemnată de președinte, știți că numirile și deznumirile trebuie semnate de președinte. În clipa în care guvernul propune și e în acord cu președenția se poate și într-o zi, două maxim, dar repet trebuie să vină o propunere clară de la domnul premier", a declarat Sorin Costreie, consilier prezidenţial. Ideea de a despărţi Ministerul Educaţiei în două a reapărut. "Se poate ajunge la o formula de compromis - ministru, si ministru delegat. Noi avem doua legi. Sunt lumi diferite, cu practici diferite, daca iti vine cineva din preuniversitar nu are cum sa stie bine universitarul si invers", a declarat Sorin Costreie, consilier prezidenţial.
Modelul se practică şi la nivel european, de altfel, în Franţa, Suedia şi Polonia. Spania, de exemplu, are trei ministere care se ocupa de educaţia ţării. "Recomandarea mea este pentru un om din preuniversitar, dar un om care să fie suficient de puternic, să nu fie complexat când se uită în sus la universitar. Cred că în momentul de față atât de management de sistem cât și de leadership sunt mult mai critice în zona preuniversitară, și e păcat să vină un om să nu știe preuniversitarul", a declarat Marian Staş, expert în educaţie. Oricum ar fi, provocarea ar fi uriașă pentru nici măcar doi ani de mandat rămași la învățământ.
"O nevoie de management impecabil si aici ma refer la concursul de directori, inspectori si tot ceea ce inseamna gestionarea complexitatii anului scolar. Mai are de facut un lucru important noul ministru- sa tina lesa scurta sindicatelor, sa nu le caute in coarne", a declarat Marian Staş, expert în educaţie. E un an în care trebuie să gestioneze la fel de prudent normele didactice şi salariile profesorilor din sistem.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰