Florin Cîţu: Bunăstarea se vede la toţi românii
Premierul interimar, Florin Cîţu a declarat, marţi, că o ”guvernare liberală va aduce bunăstarea pentru toţi românii”, el precizând că vede bunăstarea la toţi românii.
”Anul acesta nu am fi stabilizat economia şi nu am fi avut venituri la buget peste aşteptări, tot ceea ce facem în această iarnă, cu compensarea facturilor şi amânarea lor, plafonarea preţurilor, toate acestea înseamnă costuri pe care le susţin de la buget. Dacă nu am fi avut bani în plus la buget, dacă nu am fi avut creştere economică, toate acestea s-ar fi văzut într-un deficit bugetar mai mare. Nu se văd acolo, înseamnă că avem mai mulţi bani de împărţit şi aceştia îi vor ajuta pe români acolo unde au nevoie. Acolo se ved această creştere economică peste aşteptări”, a spus Cîţu, potrivit news.ro.
Întrebat cum se vede la el această bunăstare, Florin Cîţu a răspuns: ”Se vede la toţi românii, este important pentru români să se vadă”.
Florin Cîţu spune că nu înţelege ”asta cu pasul în spate”
Cîţu a mai spus marţi, că partidul a avut un Congres şi are un candidat de premier, în persoana preşedintelui partidului, şi niciun alt partid nu poate să cenzureze o decizie a conducerii liberale. ”Nu înţeleg asta cu pasul în spate, toţi trebuie să facem pasul în faţă, aici, acum, toţi trebuie să ne asumăm această guvernare. PNL are nişte decizii, niciun alt partid nu trebuie să cenzureze deciziile Partidului Naţional Liberal”, a spus Cîţu, întrebat dacă este dispus să se retragă, pentru a se forma un nou guvern de coaliţie cu USR şi UDMR.
”Vom alege cea mai bună strategie pentru PNL şi pentru români", a spus preşedintele PNL, întrebat dacă este dispus să negocieze inclusiv cu cei de la PSD. PNL va încerca să facă o majoritate în jurul PNL, a spus Florin Cîţu, precizând că negocierile au loc tot timpul şi că au avut discuţii mereu cu cei de la USR. ”Protocolul, dacă vă uitaţi la el, este simplu, PNL are funcţia de premier”, a spus Florin Cîţu.
Întrebat ce se va întâmpla dacă se va prelungi criza politică, Cîţu a spus că este pregătit să gestioneze guvernarea. ”Eu sper că nu o să fie continuată criza politică. Dar dacă asta o să fie decizia politică, o să pot gestina, astfel încât românii să nu sufere. PNL va încerca să facă majoritate după votul de mâine”, a spus el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰