Fritz, după respingerea legii integrității de către Senat: Amendamentul PSD este "vădit neconstituțional"
Liderul USR, Dominic Fritz, susține că amendamentul PSD la legea integrității, respinsă joi în Senat, ar încălca principiul neretroactivității și ar fi neconstituțional. Primarul Timișoarei spune că modificarea ar schimba regulile pentru situații deja soluționate definitiv și ar putea produce efecte asupra unor mandate actuale.
Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, a declarat că amendamentul PSD la legea integrității schimbă regulile pentru situații deja soluționate definitiv și că nu poate produce efecte asupra unor fapte constatate anterior intrării în vigoare a noii legi, potrivit Mediafax.
"Până acum PSD a spus că trebuie să-mi înceteze mandatul, că așa scrie în lege. Acum spun fix opusul, că legea actuală pe care o avem nu include această sancțiune și vor să schimbe această sancțiune", a afirmat liderul USR la Digi 24.
El a criticat în special faptul că amendamentul nu se limitează la cazuri viitoare, ci se referă și la persoane pentru care au existat deja hotărâri definitive privind conflicte de interese sau incompatibilități.
"Nu doar că vor să schimbe această sancțiune pentru incidente în viitor, ci și pentru oricine a fost în trecut declarat în conflict de interese. Asta este vădit neconstituțional. Și de aceea e, într-un fel, o capcană perfectă în mintea lor", a explicat Fritz.
Potrivit acestuia, textul amendamentului creează o situație în care persoane sancționate în trecut ar putea pierde mandatul actual, chiar dacă sancțiunea prevăzută de legea în vigoare la momentul faptelor a fost deja executată sau și-a produs efectele.
"Așa cum e formulat, oricine a fost vreodată găsit în conflict de interese sau în incompatibilitate, indiferent dacă între timp sancțiunea a trecut, iarăși își pierde mandatul, pentru că nu este o perioadă de timp. E evident că este neconstituțional", a declarat președintele USR.
Fritz a invocat articolul 15 din Constituție, care stabilește principiul neretroactivității legii civile.
"Constituția spune foarte clar, articolul 15, că legea reglementează lucrurile pentru viitor", a conchis el.
Legea integrității a picat joi la Senat, pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru. Au fost 112 senatori prezenți la ședință, iar 55 dintre aceștia au votat pentru, 29 nu au votat, iar alți 28 s-au abținut de la vot. Senatorii PSD și UDMR au votat în favoarea proiectului.
