Antena Meniu Search
x

George Copos, eliberat condiționat din închisoare

Magistrații Tribunalului București au admis marți cererea prin care omul de afaceri George Copos solicita eliberarea condiționată din închisoare

Magistrații Tribunalului București au admis marți cererea prin care omul de afaceri George Copos solicita eliberarea condiționată din închisoare

UPDATE: 18:40 "A fost o experiență extrem de dură, o experiență grea și o experiență extrem de dureroasă. Nu o doresc nimănui, nici dușmanilor dușmanilor mei, pentru că a fost un coșmar. Dar, așa cum spunea și Friedrich Nietzsche, ce nu te omoară, te întărește. Și tot Nietzsche spunea că, dacă ai pentru ce să trăiești, înduri orice suferință. Am îndurat această suferință, am demonstrat că sunt un bărbat puternic și mi-am dus cu demnitate pedeapsa. A fost extrem de greu pentru că și acum, vă spun că am stat și am meditat, sunt 400 de zile în care am putut să meditez, sunt extrem de îngrijorat de ce se întâmplă cu capitalul românesc. Oameni care au creat sute de mii de locuri de muncă, care au făcut investiții de sute de milioane, poate miliarde, sunt din păcate în închisoare. Este extrem de nedrept", a spus Copos.

El le-a spus jurnaliștilor că, după eliberare, se duce direct la spital.

"Important este acum să ies cu toate simțurile sănătos și cu trupul, și cu mintea, și cu inima, și cu sufletul. Mă duc direct la spital să văd cum ies. (...) Sigur că mă simt rușinat. Sunt un om care am creat 5.000 de locuri de muncă, sunt un om care am plătit către bugetele statului peste 260 de milioane de euro și am făcut peste 270 milioane de euro investiții și eu am crezut enorm de mult în cea de-a treia putere în stat, puterea judecătorească, și vreau să cred că trăiesc într-un stat de drept. Eu sunt îngrijorat că ai mei copii, Alexandra care a stat 10 ani în SUA, care a făcut cele mai mari universități și masterate la Harvard, nu mai vrea să vină în România", a explicat Copos.

El a vorbit și despre două erori pe care le-a făcut în viața sa.

"În viață am făcut două mari erori: am intrat în politică și am cheltuit 30 de milioane de euro la fotbal. Au fost cele două mari erori ale mele (...) Rapidiștii sunt oameni unici, chiar dacă am suferit enorm, ei sunt, au rămas și vor rămâne oameni unici între toți suporterii care din fotbalul românesc", a mai spus acesta.

Copos a recunoscut că în închisoare a citit mai multe cărți decât a citit în toată viața lui, mai ales lucrări ale unor mari filosofi.

Tribunalul a admis o contestație formulată de George Copos, după ce acesta a primit, pe 25 februarie, o decizie nefavorabilă din partea Judecătoriei Sectorului 5 din Capitală.

Decizia este definitivă, astfel încât George Copos va fi eliberat marți din Penitenciarul Rahova.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » George Copos, eliberat condiționat din închisoare