Guvernul a aprobat majorarea salariului de bază minim brut pentru anul 2023 la 3.000 de lei. Peste 2.000.000 de angajați vor beneficia de majorare
Guvernul a aprobat joi Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei în prezent.
Potrivit Ministerului Muncii, această modificare a salariului de bază minim brut reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creșterea pe net de 22,2 %.
Peste 2.000.000 de angajați vor beneficia de majorare
Astfel, tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună. De această majorare vor beneficia 2.181.134 de salariați, scrie Mediafax.
Ministerul Muncii precizează că stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere și acordul comun al Guvernului, reprezentanților patronatelor și sindicatelor, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰