Observator » Ştiri politice » Guvernul Veştea, posibili miniştri: luptă pe Justiţie şi Interne. "Munca", evitată din cauza Legii Salarizării

Guvernul Veştea, posibili miniştri: luptă pe Justiţie şi Interne. "Munca", evitată din cauza Legii Salarizării

- Hepta
Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 17.06.2026, 12:44 | Modificat la 17.06.2026, 13:41

Avem o primă listă provizorie cu nume grele vehiculate pentru viitorul Cabinet Veștea.

Potrivit surselor Observator, pentru portofoliul Justiției sunt luați în calcul Alina Gorghiu (PNL) și Radu Marinescu (PSD), ambii interesați de preluarea ministerului.

În același timp, PSD ar intenționa să renunțe la Ministerul Muncii și să preia Ministerul Afacerilor Interne. Surse politice susțin că social-democrații vor să transfere responsabilitatea Ministerului Muncii către liberali, pe motiv că Legea salarizării ar putea genera tensiuni și proteste. La Interne, unul dintre numele vehiculate este cel al fostului vicepremier Marian Neacșu.

Miza este mare și pentru șefia Senatului. Nicoleta Pauliuc și Cătălin Predoiu, apropiați ai grupării conduse de Hubert Thuma, și-ar dori amândoi această funcție. Potrivit surselor Observator, liderii liberali pucişti încearcă să îl înlocuiască pe Mircea Abrudean, din tabăra Bolojan, de la conducerea Senatului. La Ministerul Educației sunt vehiculate două variante: Monica Anisie și Sorin Cîmpeanu.

Articolul continuă după reclamă

Menţionăm că lista este una provizorie şi pot apărea modificări până la depunerea ei în Parlament. 

Lista provizorie a miniştrilor propuşi pentru Cabinetul Veştea

Alexandru Nazare - Ministerul Finanțelor

Vlad Nistor - Ministerul Culturii

Pe acelaşi subiect

Lucian Bode - Ministerul Economiei

Alina Gorghiu - Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene

Cătălin Predoiu - Ministerul Afacerilor Interne

Nicoleta Pauliuc - Ministerul Apărării

Ministerul Afacerilor Externe - Luca Niculescu

Ministerul Justiției - Radu Marinescu

Ministerul Transporturilor - Cristian Pistol de la CNAIR

Ministerul Energiei - Bogdan Ivan

Alexandru Rogobete - Ministerul Sănătății 

Florin Manole - Ministerul Muncii

Florin Barbu - Ministerul Agriculturii