Ilie Bolojan explică de ce PNL a votat împotriva USR la legea ANI cu "amendamentul Fritz"
După votul din Senat asupra Legii ANI, premierul Ilie Bolojan explică de ce PNL a susținut proiectul, inclusiv cu amendamentul care îl vizează pe primarul Dominic Fritz. Premierul interimar spune că, deși consideră prevederea "profund imorală și incorectă", miza păstrării fondurilor europene și respectării jaloanelor PNRR a fost mai importantă pentru partid.
Premierul spune că România trebuie să adopte până la sfârșitul lunii legile asumate prin PNRR, pentru a evita pierderea unor fonduri europene și afectarea credibilității țării.
Bolojan afirmă însă că legea nu poate rămâne așa și că PNL va susține, alături de USR, modificarea prevederii. Legea ANI a fost adoptată de Senat cu 106 voturi pentru, fiind susținută de PSD, PNL, AUR și UDMR.
Mesajul premierului Bolojan
"Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată.
Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării.
Iar în acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții.
Pe de-o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate.
Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor.
Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte.
Pentru a completa jaloanele PNRR, mai trebuie adoptată legea salarizării, cu o miză la fel de mare", a declarat Ilie Bolojan, pe Facebook.
