Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedintele Iohannis îi cere demisia Ministrului Justiţiei, după raportul Comisiei de la Veneţia

În urma opiniei Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei, Klaus Iohannis îi cere demisia Ministrului Justitiei, Tudorel Toader.

de Redactia Observator

la 19.10.2018 , 16:49

Klaus Iohannis cere demisia lui Tudorel Toader Preşedintele Klaus Iohannis îi cere demisia Ministrului Justiţiei, Tudorel Toade, după raportul Comisiei de la Veneţia - Mediafax Foto via Hepta

În urma opiniei Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei, Klaus Iohannis îi cere demisia Ministrului Justitiei, Tudorel Toader.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un punct de vedere după avizul Comisiei de la Veneţia în care susţine că aspectele foarte grave reţinute de Comisia de la Veneţia cu privire la modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale reprezintă un semnal fără echivoc, de care actuala guvernare şi majoritate parlamentară trebuie să ţină cont pentru a nu împinge România pe o direcţie incompatibilă cu valorile Uniunii Europene.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Şeful statului subliniază că, prin concluziile prezentate public, Comisia de la Veneţia ”constată că modificările aduse legilor justiţiei şi legislaţiei penale bulversează întregul sistem judiciar şi generează efecte negative, iar o serie de prevederi nou introduse vor avea consecinţe directe asupra unor proceduri şi dosare penale în care sunt implicaţi oameni politici”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Preşedintele Iohannis consideră că, ”din dorinţa de a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coaliţia PSD-ALDE prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept şi încrederea cetăţeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcţia sau poziţia pe care o are în societate, ci şi toate eforturile unei întregi naţiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile”.

Şeful statului condamnă ”comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiţiei care, sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni”.

Iohannis menţionează că acesta este ”un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reforma privind legislaţia penală din România slăbeşte lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave, afirmă Comisia de la Veneţia în opinia adoptată vineri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Preşedintele Iohannis îi cere demisia Ministrului Justiţiei, după raportul Comisiei de la Veneţia