Video Profesorul Marcel Bartic, despre rezultatele "dramatice" la testele PISA: Să renunțăm la miturile cu olimpicii

Unul din doi elevi de 15 ani din România este sub nivelul considerat de baza de către OCDE, organizaţia la care ne străduim acum să aderăm şi care organizează testele PISA. Adică, este folosind o etichetă care din păcate poate deveni şi un stigmat dar e necesară mai curând pentru a-i trezi pe decidenţi decât pentru a-i blama pe elevi, este, deci, analfabet funcţional. Citeşte, dar nu înţelege nimic, deci nu poate folosi informaţia în viaţa reală. 52%  dintre adolescenţii care au participat la teste nu sunt capabili să opereze cu noţiuni de matematică elementară în situaţii de viaţă reală.

Ignoranţa s-a văzut şi la capitolul Ştiinţe. O întrebare tip PISA la matematică: o echipa de baschet a câştigat fiecare meci al sezonului cu o medie de 19 puncte avantaj. E posibil ca diferenţa la finalul meciului să nu fi fost niciodată exact de 19 puncte? Răspunsul e da. Actualul ministru al Educaţiei se declară, paradoxal, optimist. Mihai Dimian spune că are rezerve faţă de modul în care au fost comparate datele. În schimb predecesorul său, Daniel David, avertizează asupra faptului că analfabetismul funcţional este risc de securitate naţională.

Şi preşedintele Dan s-a arătat foarte îngrijorat de rezultatele testelor PISA şi atrage atenţia că reprezintă un semnal major de alarmă, care nu trebuie să fie ignorat. Şeful statului cere investiţii mai mari, mai consecvente şi mai inteligente în educaţie. Nicuşor Dan remarcă faptul că şansa unui elev român de de a avea rezultate școlare bune depinde într-o măsură inacceptabil de mare de familia din care provine și de mediul în care învață.

Copiii din rural au şanse mult mai mici să răzbată, comparativ cu cei din mediul urban. Altminteri e una dintre concluziile subliniate îngroşat în evaluarea OCDE pentru România: în loc ca şcoala să egalizeze copiii care provin din medii defavorizate, reprezintă în continuare o ghiulea care le atârnă de picior şi îi trage în jos - în functie de locul în care învaţă - în loc să le dea, invariabil, aripi să-şi depăşească, prin studiu, condiţia.

Probleme nu sunt doar în România, chiar dacă noi am pornit de la un nivel inferior, iar lucrurile s-au înrăutăți în loc să recuperăm. Dar testele PISA au scos la iveală o problemă la nivel mondial: adolescenţii au ajuns să citească foarte puţin, la cele mai slabe niveluri înregistrate în acest secol. Pentru că aleg să-şi obţină informaţiile în cel mai simplu mod cu putinţă: de pe Internet. 

Dar şi aici România stă prost. 57% dintre elevii români, care teoretic s-au născut cu dispozitivele electronice în mână, nu au competenţe de baza în operarea lor. Şi oricum recunosc că stau mai mult pe ele pentru relaxare, decât pentru informare sau studiu, iarăşi un trend opus faţă de media OCDE. 

Pe de altă parte, de notat şi schimbările concrete care se întâmplă în sistemul de educaţie: examenul de admitere la liceu, cel care dubla practic Evaluarea Naţională, a fost eliminat. Legea a trecut de Senat, care a fost for decizional, și merge la promulgare.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Marcel Bartic, profesor de istorie, care a acordat un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta

- Cum sunt rezultatele astea? Cum vin? 

- Sunt dramatice, iertați-mă, n-am cum să cosmetizez. Și permiteți-mi câteva observații legate de reacțiile pe care le-ați expus un pic mai devreme. Și aș începe chiar cu cea a domnului ministru, Mihai Dimian. Mi se pare absolut fascinant cum încearcă edulcorarea unor rezultate dramatice pentru absolut toți cei care înțeleg ce ar trebui să se întâmple în sistemul de învățământ. Dincolo de asta, în schimb, oricât de mică mi-ar fi simpatia față de politicienii pe care i-ați prezentat un pic mai devreme, simt nevoia cumva să spun totuși. Aceste rezultate vizează politicile educaționale, sau mai degrabă, inexistența lor, pe o perioadă mai lungă de timp. 

Spre exemplu, aceste testări evaluează ce știu copiii în vârstă de 15 ani. Ori asta înseamnă că abilități precum, nu știu, ideea de a înțelege mesajul dintr-un text scris, competențele de numerație și așa mai departe, astea nu se formează acum la vârsta de 15 ani, ci merg foarte mult în urmă. Adică, dacă vreți, putem să mergem până când erau copiii ăștia prin clasa 1, în clasa pregătitoare, când au trecut la gimnaziu, pentru că ceva nu am făcut cu toții bine în toți acești ani. 

- Sunt copiii care au dat în clasa 1 în 2018, nu? Dacă fac eu calculul bine acum. 

- Absolut, doar că încă o dată rezultatele de astăzi confirmă o situație pe care o știam deja. Nu este neapărat o nouătate. Ne-au șocat astăzi că cifrele sunt, dacă vreți, mult mai grave de data asta. De ce am ajuns în punctul ăsta? Și aș vrea să amintesc două dintre cauzele cele mai importante. În primul rând, sistemul nostru de învățământ favorizează o învățare bazată pe șabloane. Știți foarte bine, evaluarea națională nu face altceva decât să-i pună pe copii să memoreze niște modele de exerciții sau probleme, lucru care nu are nimic de-a face cu învățarea autentică, cu aia profundă. Așa cum și felul în care sunt construite programele, felul în care este construit curriculum, nu face altceva decât să-i obișnuiască pe copii mai degrabă să memoreze decât să înțeleagă.

Și aici, cu riscul de a se supăra unii dintre colegii mei din țară care ne privesc în momentul de față și care au banalizat rezultatele PISA, spunând că noi avem olimpici, noi ne descurcăm, ce performanță facem noi în învățământul ăsta, nu face nimeni în Europa. Greșit. 

Noi facem greșit, iar cei din Europa practic nu fac altceva decât să ne transmită un semnal de alarmă. Nicăieri în lumea civilizată și n-aș vrea să iau aici neapărat exemplele date de state precum China sau am oarecare rezerve cu privire la felul în care se face educație acolo. Dar sunt multe alte exemple, mult mai relevante. Uite, de pildă aproape de noi, aici, în Estonia. 

- Să ne uităm la democrații liberale totuși, da, exact.

- Exact, exact, exact. Estonia este un exemplu absolut formidabil pentru că acolo, pe lângă o reformă profundă în zona curiculară, statul a investit foarte mult și în rezolvarea inechităților din școli. Cu alte cuvinte veți observa în școlile din Estonia ceva asemănător cu programul masa caldă, școala de după școală. Acolo fiecare copil are acces la un act educațional de calitate așa cum, nu știu, poți să trăieşti în ultimul cătun din țara aia, ai aceleași condiții precum într-o școală din orașele mari. Ceea ce nu se întâmplă la noi. Și aici aș atrage un pic atenția, nu doar decidenților politici, nu doar profesorilor, că e un cerc vicios aici.

Dar și o bună parte din societatea românească, care din nefericire încă trăiește în iluzia asta a olimpicilor, știți? Vă amintiți că am mai avut ocazia să mai povestim despre asta tot la dumneavoastră în emisiune. Noi nu reușim să ieșim din zona asta și ne hrănim cu mituri, ignorând de fapt că sistemul românesc de învățământ în acest moment nu mai înseamnă altceva decât un segment foarte restrâns de copii privilegiați, că nu știu cum să o spun altfel, copii buni de altminteri. Că încă odată ați remarcat foarte bine, nu copiii sunt de vină, cât adulții care erau responsabili pentru ei. Și un număr foarte mare de copii pe care îi ignorăm cu desăvârșire. 

Ba mai mult decât atât, îi blamăm. Spunea ministrul Mihai Dimian zilele trecute, paradoxal, chiar la începutul anului școlar, le transmitea elevilor din România că nu au nicio scuză pentru abandonul școlar sau că nu fac eforturi să vină la școală. Îi atrag respectuos atenția domnului ministru că abandonul școlar nu se întâmplă din vina copiilor.  Abandonul școlar se întâmplă pentru că unii, zeci de mii de copii, chiar nu au posibilitatea să ajungă la școală, nu au școli decente. Îmi permiteți, vă rog, să vă dau câteva cifre. 

- Vă rog!

- Spre exemplu, 6 din 10 școli din mediu rural nu au o bibliotecă. 70% din clădirile care adăpostesc instituții de învățământ în mediu rural necesită intervenții urgente la nivel structural. Adică, cade tavanul în capul copiilor. Laboratoare funcționale sunt undeva la un 10 ceva la sută. Terenuri de sport, 39%. Adică, stăm foarte, foarte prost la capitolul ăsta. Iar mitul ăla că vii, copilul ăla sărac care învață din mediu rural și ajunge el mare, cum povestea domnul ministru odată, din nefericire, iată nici testările PISA de astăzi nu le mai confirmă. Copiii aia chiar nu au posibilitatea de a învăța. Și aș vrea să revin puțin la cifre. Observați, vă rog, că nici măcar în zona aia de vârf nu mai stăm atât de bine. Pentru că și acolo am scăzut.

Dacă la testarea din 2022 aveam un 5% copii care reușeau să atingă toate standardele la un nivel înalt, acum am scăzut. Suntem undeva la un 4,8%. Nici acolo nu mai facem bine lucrurile. Și atunci, toată această situație ar trebui să dea de gândit foarte serios. Din nefericire, educația nu e neapărat un domeniu care să, cum să vă spun, să atragă atenția așa foarte serios în fiecare zi. Dar efectele se văd pe termen lung.

Iar copiii de astăzi vor fi adulții de mâine. Și tare îmi este teamă, nu vreau să par defetist, să mă ierte, domnul președinte Dan Nicușor, nu vreau să par defetist, dar pe de altă parte, dacă nu facem urgent ceva cu copiii, dacă nu renunțăm la miturile cu olimpicii, pe care e bine că îi avem. Dar hai să ne uităm un pic și la ceilalți. Tare mi-e teamă că peste 15 ani vom avea o generație de adulți incapabili să facă operații elementare de gândire. Lucruri care astăzi ni se par banale și putem avea o conversație absolut decentă, folosind informații din sursele scrise de care dispunem, peste 10 ani ar putea să fie aproape imposibil să mai facem lucrul ăsta. 

Poate eventual să și desenăm, să-i arătăm omului, știi? Uite, despre asta este vorba în device-ul respectiv. Și încă o observație, iarăși tare mă bucur că ați amintit lucrul ăsta. Observ foarte multe lume care aduce în discuție generația digitală, generația copiilor digitali. Nu există mit mai mare ca ăsta. Copiii nu înțeleg mecanismele care duc la funcționarea tehnologiei, sunt mai degrabă consumatori de tehnologie. 

Ne-am format noi o imagine greșită. Așa cum bine ați remarcat, ar trebui să-i aducem. Tehnologia în sine nu e un lucru rău, e un lucru foarte bun. Eu sunt un susținător al tehnologiei în educație. Doar că tehnologia ar trebui să fie un mijloc, nu un scop în sine. Și așa cum sunt, să mă ierte colegii mei, sunt profesori care poate au rețineri să o folosească la clasă, așa sunt și părinți care o folosesc la fel de greșit. Din dorința de a scăpa de petrecut timp cu copiilor, îi dau un telefon sau o tabletă și îi lasă singuri, ceea ce nu e în regulă. 

- Da, apropo de partea asta digitală, sunt aici două componente. Introducerea inteligenței artificiale și am văzut iarăși că o proporție importantă a tinerilor folosesc de pildă ChatGPT pentru a rezuma texte, să nu se mai obosească să le citească. Care ar fi sfaturile dumneavoastră ca profesor și pentru părinți și pentru elevi, poate chiar și pentru profesorii, colegii dumneavoastră care ar vrea să le urmeze, ca să reechilibreze cumva deficitul acesta de atenție pe care îl au elevii. Cum să-i facă să citească mai mult, să se aplece mai mult asupra unui text, să iasă măcar la școală din cultura asta a vitezei în care trăiesc oricum restul timpului.

- Aici trebuie să avem în vedere, eu sunt un om care vine întotdeauna cu soluții de echilibru. Pe de o parte trebuie să fim conștienți, atât noi profesorii cât și părinții, mă rog eu am ambele calități. Inteligența artificială și noile tehnologii sunt o realitate și vor fi o realitate în viața copiilor noștri. N-avem cum să facem abstracție de lucrul ăsta, așa că pasul următor ar fi să învățăm noi să le folosim responsabil. Pentru că în momentul în care noi știm și le stăpânim, observați vă rog, sunt adulți care nu știu să le mânuiască cu înțelepciune, atunci cum să le cerem asta copiilor? 

Dar încă o dată trebuie să învățăm noi să le folosim. Pe de altă parte, și aici țin să vă dau și un exemplu, știți ce am făcut odată cu elevii mei? Pentru că eu sunt conștient că folosesc ChatGPT sau motoare de inteligență artificială. Şi în loc să le interzic lucrul ăsta le-am zis ok, foarte bine, sunt conștient că le folosiți, și în regulă că căutați această sursă cu mențiunea că am să scad câte un punct, ori de câte ori voi găsi o greșeală sau o eroare de documentare. Pentru că motoarele de inteligență artificială, dau uneori erori, au efectul ăla de halucinare. 

- Te mai și trimit la Festivalul Borşului când el nu se ține.

- Exact, exact. Asta cumva i-a pus pe elevii în situația de a verifica informația. Cu alte cuvinte, cumva într-o manieră cât se poate de elegantă și prietenoasă, i-am trimis în zona de documentare, acolo unde trebuiau să ajungă de la bun început. Așa cum le-aș recomanda și părinților să nu-i mai lasă pe copii singuri în zona asta a online-ului. 

Pentru că din nefericire, mă rog, nici reglementările actuale, nici instituția școlii, nici părinții nu sunt alături de copii. Practic, i-am abandonat într-o lume în care sunt singuri și în care trebuie să cam descurce singur ceea ce nu-i în regulă. Ei nu au instrumentele gândirii critice de a aprecia ce e bine pentru ei și ce nu e bine în lumea digitală. 

Dar încă o dată, e o realitate, va trebui să ne obișnuim cu ea, va trebui să învățăm și dacă tot m-ați întrebat de lectură, știți care este cel mai puternic exemplu prin care poți să faci un copil să citească, să te vadă pe tine adult că stai cu o carte în mână. 

- Bun, haideți să facem un exercițiu, nu știu dacă e de tip PISA sau nu, dar vă lansez o provocare, domnul Bartic. Dacă vine domnul Luca Niculescu, de pildă, dacă se și ocupa de aderarea României la OCDE și vă nominalizează Ministrul Educației și și acceptați, presupunem. Care sunt primele măsuri pe care le introduceți ca să nu ne mai confruntăm cu așa ceva la următoarea, nu știu dacă e la următorul test PISA, dar măcar la următoarea generație care trece prin schimbările sau care ia din plin schimbările pe care le-ați implementat dumneavoastră. 

- Da, vreau totuși să vă spun că sunt slabe șanse să se întâmplă astfel de nominalizare și dacă s-ar întâmpla, probabil că aș refuza-o. Și să știți că o fac dintr-un motiv foarte serios. Eu chiar cred că și rolul meu este foarte important acolo la catedră, printre copii. Știți cum e, politicienii construiesc prezentul, profesorii sunt arhitecții viitorului. Fiecare e cu rolul lui și al meu cred că e foarte important.

Pe de altă parte, observațiile noastre sunt foarte bune. Cred că primele măsuri ar trebui să meargă în direcția rezolvării inechităților din învățământ. Din punctul meu de vedere și scriu despre asta de atâția ani, este cea mai gravă problemă pe care o avem în acest moment. Nici măcar dotările, nici măcar, ok, e nevoie și în partea de programe școlare, de manuale, sunt importante și alea. 

Dar până când nu vom reuși să oferim o școală decentă sutelor de mii de copii pe care i-am ignorat până acum,  degeaba facem. Uneori am senzația că reformele în învățământ se fac pentru școlile din zona Dorobanți, sau Copou din Iași, sau mai știu eu, centrul Clujului. Sunt sute de mii de copii mult dincolo de zonele astea urbane, pe care îi ignorăm. 

Și știți de ce vă spun? Presupunând că atât eu cât și dumneavoastră reușim să ne creștem copii într-o zonă civilizată, decentă, într-o școală frumoasă, peste zece ani copiii noștri vor crește alături de sutele de mii de copii. Și, practic, să zicem, situațiile dureroase pe care le experimentăm astăzi, de la agresivitatea din trafic și până la procentul înspăimântător de părinți care refuză să-și vaccineze copiii, cu alte cuvinte, analfabetism științific, înmulțiți-l cu o sută peste zece ani. Practic cam asta este riscul pe care îl avem în acest moment. De aceea ar trebui intervenit foarte rapid. 

Și sunt două măsuri cumva aproape la îndemâna noastră. Masa caldă, Programul școala de după școală.  Programul de burse sociale. Bursele sociale nu sunt un moft, să știți. Și nici nu poți să le iei când vrei, să le dai când vrei, pe principiu că nu știm ce fac părinții cu banii respectivi. Este o obligație morală a statului de a ajuta pe acei copii. 

Citeam relativ recent, sunt copii care efectiv nu au ajuns pe 7 septembrie nu au mai ajuns la școală, pentru că nu au avut bani să-și cumpere niște încălțări decente. Asta cred că ar trebui să fie urgența urgențelor. 

Pe de altă parte, programe de formare a profesorilor, sigur că da, motivare salarială, pentru că, încă o dată, sunt alături de colegii mei din țară și pot să înțeleg că dacă un debutant primește un salariu de 3.800 și ceva de lei, nu există motivație. Sunt convins că sunt, habar n-am, la supermarketuri, sunt angajați mai bine plătiți decât un profesor debutant. N-ai cum să-l motivezi pe omul ăla să facă educație de adevăratelea. 

În egală măsură, e nevoie și de o formare continuă a profesorilor, cum, spre exemplu, a fost menționată în Legea Educației Naționale, începând cu Legea domnului Funeriu, instituția mentoratului, doar că a rămas doar pe hârtie.  Ca să faci mentorat și să ai grijă de profesorul ăla debutant, asta presupune că îl plătești pe profesor mentor.

Îmi pare rău, ajungem iar la bani, în așa fel încât mentorul respectiv să-l poată coordona pe tânărul profesor, în așa fel încât în 2, 3, 4 ani să ajungă la experiența de care este nevoie. Managementul conflictului, managementul claselor de elevi, pedagogia pe care am învățat-o noi în facultate, iertați-mă, nu-și mai găsește un corespondent în realitățile sălii de clasă de astăzi, pentru că pur și simplu noi, ca profesori, ar trebui să deprindem poate ceva mai mult, abilități de comunicare, abilități de gestionarea situațiilor conflictuale.

Iarăși o mai spun încă o dată, lucrul cu copiii cu cerinţe educaționale speciale, integrarea lor în clasele cu ceilalți copii, sunt foarte multe lucruri. Regândirea sistemului de titularizare. În acest moment de pildă, sistemul ăsta de titularizare, care nu e altceva decât produsul presiunilor sindicaliste, nu face altceva decât să fixeze, să blocheze pe posturi, de multe ori fără niciun merit special, niște profesori care practic nu mai sunt neapărat foarte interesați de performanță. Lăsați sistemul de titularizare un pic mai flexibil, în așa fel încât să-i atragem și pe cei tineri. Iertați, am spus la repezeală câteva măsuri, dar la un moment dat cred că am scris 17.