Antena Meniu Search
x

Iohannis, întâlnire cu românii din SUA: "Este criză peste criză, peste criză și, totuși, ne descurcăm"

România trece printr-o multitudine de crize, dar se descurcă, a declarat președintele Klaus Iohannis la o întâlnire cu membri ai comunității românești de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 23.09.2022, 07:10

Iohannis, întâlnire cu românii din SUA: "Este criză peste criză, peste criză și, totuși, ne descurcăm"
- Profimedia

„În ce privește crizele cu care ne confruntăm în România, cred că suntem într-o situație în care nu am fost demult. Este criză peste criză, peste criză și, totuși, ne descurcăm. Am reușit să primim cu brațele deschise aproape 2,5 milioane de ucraineni refugiați – sigur, din care mare parte au hotărât să plece mai departe, acolo unde au comunități. Am reușit să contribuim la ceva ce în ultima vreme este în prag de a deveni o criză și anume exportul de cereale din Ucraina care, în bună parte, trece prin România și aici am făcut mari eforturi și vreau să subliniez acest lucru fiindcă se fac foarte multe întâlniri, foarte multe summituri dedicate acestei teme – exportul cerealelor din Ucraina pentru a preveni o criză alimentară. E bine să știți că până acum 60% din cerealele ucrainene au fost exportate prin România și în continuare facem eforturi pentru a crește acest aport.

Criza energetică este, din păcate, o realitate și pentru România. Criza energetică nu înseamnă doar că energia a devenit mai scumpă – a devenit și mai greu de obținut. Este, pe de altă parte, îmbucurător că împreună cu Guvernul am reușit să menținem prețurile la un nivel rezonabil și, în același timp, putem să garantăm românilor din țară că la iarnă nu vor trebui să stea nici în frig, nici în întuneric, cu toate că situația este complicată. Am vrut să vă descriu aceste lucruri pentru ca să înțelegeți că avem o situație care, pe de-o parte este plină de dificultăți, pe de altă parte este plină de oportunități și doar ingeniozitatea și inventivitatea și hărnicia românilor fac ca în toate aceste crize să avem totuși, surprinzător, o creștere economică”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis spune că războiul Rusiei cu Ucraina este cauza tuturor crizelor

Iohannis a apreciat că războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei este cauza tuturor crizelor - energetică, a alimentelor și, într-o oarecare măsură, criza economică cu care se confruntă Europa. „Este complet neașteptat, este tragic că avem iarăși un război în Europa și speranța noastră este că acest război nu va escalada. Aici sunteți oarecum departe de aceste orori, noi suntem foarte aproape. România are, dintre toți aliații NATO, cea mai lungă graniță comună cu Ucraina și noi credem că este corect, este moralmente corect, este etic corect să ajutăm Ucraina, și o facem în toate planurile”.

Pe acelaşi subiect

Prreședintele a invocat și Parteneriatul Strategic cu SUA, care în acest an împlinește 25 de ani. „Lumea mă întreabă câteodată ce este un Parteneriat Strategic. Este un parteneriat care este gândit pentru sprijin reciproc în domenii cheie. Și dacă vrem să vedem ce s-a întâmplat în Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii în 25 de ani putem să vedem, sigur, în primul rând zona de securitate și, la momentul acesta când vorbim, foarte mulți militari americani cu dotări dintre cele mai moderne se află în bazele din România.

Pe de altă parte și datorită sprijinului american România este în NATO. Este cea mai puternică garanție de securitate de care a beneficiat România vreodată. Dar nu este singura zonă, zona economică din Parteneriatul Strategic s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme. Sunt foarte multe firme din Statele Unite care activează în România - sunt încă, din păcate, foarte puține firme românești care activează în Statele Unite, dar poate aici mai e loc de dezvoltare. Și ca să înțelegeți cât de mult am avansat în acest parteneriat în zona economică vă dau un singur exemplu, care după părerea mea este grăitor în acest sens, este zona civilă de folosire a energiei nucleare.

Am încheiat un parteneriat cu Statele Unite ale Americii și cu alți parteneri importanți pentru dezvoltarea unor reactoare nucleare, dar nu dintre cele obișnuite cum le cunoaștem, ci așa numitele reactoare modulare mici, este o tehnologie nouă, sunt reactoare care pot fi realizate în zone mai mici și care pot fi folosite foarte flexibil. În România se va realiza primul reactor de acest tip din Europa, nu din Europa de Est - din Europa. Este o mare realizare și credem că în câțiva ani vom beneficia de această tehnologie într-un mod special, anume acestea vor fi produse în România pentru a fi folosite și în alte țări. Este o tehnologie de vârf și arată de fapt încrederea mare pe care instituțiile din Statele Unite le au în România”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri politice » Iohannis, întâlnire cu românii din SUA: "Este criză peste criză, peste criză și, totuși, ne descurcăm"