Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iohannis și Dîncu promit că din 2023, Ziua Marinei va găsi Forţele Navale și Armata mai bine echipate: Vom aloca 2,5% din PIB pentru Apărare

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, şi-a exprimat, luni, convingerea că "începând chiar de anul viitor" Ziua Marinei Române va găsi Forţele Navale mai bine echipate şi pregătite decât în acest an, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.08.2022 , 11:53

Iohannis și Dîncu promit că din 2023, Ziua Marinei va găsi Forţele Navale și Armata mai bine echipate: Vom aloca 2,5% din PIB pentru Apărare Iohannis și Dîncu promit că din 2023, Ziua Marinei va găsi Forţele Navale și Armata mai bine echipate: Vom aloca 2,5% din PIB pentru Apărare - Administrația Prezidențială

Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Marinei, Dîncu a punctat că războiul din Ucraina arată cât de importantă este pentru România, ţară cu ieşire la Marea Neagră, capacitatea de a-şi proteja apele teritoriale şi zona economică exclusivă.

"Forţele Navale sunt vârful nostru de lance în acest spaţiu şi vreau să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră pentru profesionalismul şi dedicarea de care daţi dovadă în fiecare zi, cu fiecare misiune îndeplinită la standarde excelente. Vă asigur că la nivelul echipei pe care o conduc la vârful Ministerului Apărării Naţionale cunoaştem în detaliu situaţia înzestrării Forţelor Navale şi înţelegem urgenţa cu care trebuie implementate programele esenţiale de achiziţii care să vă ofere instrumentele moderne, eficiente şi interoperabile cu care să vă puteţi îndeplini misiunile încredinţate", se arată în mesajul transmis de Vasile Dîncu marinarilor.

El menţionează o serie de echipamente de care Forţele Navale au nevoie, adăugând că majorarea bugetului Apărării va permite accelerarea ritmului de achiziţie.

Articolul continuă după reclamă

"Vorbim aici despre sistemele de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML), program aflat în derulare, de corvetele multifuncţionale, a căror procedură de achiziţie sperăm să o finalizam în cel mai scurt timp, dar şi de alte proiecte care vizează modernizarea capacităţilor şi infrastructurii şi asigurarea unei dotări corespunzătoare forţelor noastre navale, la nivelul provocărilor de securitate actuale şi viitoare. Ridicarea nivelului de alocare pentru bugetul apărării de către Guvernul României de la 2 la 2,5% din PIB ne va permite alocarea unor resurse suplimentare pentru înzestrarea cu echipamente noi şi accelerarea ritmului achiziţiilor. Îmi exprim convingerea că, începând chiar de anul viitor, Ziua Marinei Române va găsi Forţele Navale mai bine echipate şi pregătite decât în acest an, iar în fiecare an care va trece vom putea adăuga noi şi noi realizări", afirmă ministrul Vasile Dîncu.

Pe acelaşi subiect

Iohannis promite modernizarea Armatei

Totodată și președintele Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul Zilei Marinei, că "începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%.

Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, și pentru a crește nivelul de pregătire a militarilor noștri, astfel încât să dispunem de o structură de forțe interoperabilă cu cele aliate și mai eficientă, capabilă să asigure apărarea națională și să contribuie la apărarea colectivă, împreună cu aliații noștri din NATO".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Iohannis și Dîncu promit că din 2023, Ziua Marinei va găsi Forţele Navale și Armata mai bine echipate: Vom aloca 2,5% din PIB pentru Apărare