Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iohannis vrea să îi împace pe liderii coaliţiei, dar îl ironizează pe Ciolacu. Replica premierului: "Mi se pare jenant"

Klaus Iohannis intervine în criza din Coalitie. În plin război între Marcel Ciolacu si Nicolae Ciucă, seful Statului a anuntat o discutie crucială cu cei doi. "Vom vedea dacă PSD si PNL vor mai guverna sau nu până la alegeri", a fost anuntul făcut de preşedinte, aflat într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Analiştii spun că, în ciuda şicanelor, PSD şi PNL se vor împăca imediat după alegeri.

de Marius Gîrlaşiu

la 26.09.2024 , 20:29

În ultimele zile, liderii Coaliţiei s-au acuzat reciproc de minciună si au ajuns să nu-şi mai răspundă la telefon. Aflat peste Ocean, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, presedintele Iohannis i-a convocat la discuţii pe Marcel Ciolacu si Nicolae Ciucă. "Daca actuala Coalitie va reusi sa guverneze pana la alegeri sau nu vom vedea dupa ce ne intoarcem acasa. Probabil o sa am cateva discutii pe aceasta temă", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Cum a lăsat Iohannis în off-side PNL-ul

Şeful Statului a turnat gaz pe foc. L-a criticat pe Ciolacu pentru negocierile purtate la Bruxelles pe tema comisarului european. "Cum ne-a spus tuturor ca va obtine un portofoliu economic si a obtinut unul social care trebuie clarificat ce contine", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. "Sa fiu judecat de presedintele meu, al nostru, al romanilor, pentru negocierile foarte bune duse... Mi se pare jenant", a declarat Marcel Ciolacu. Între timp, Nicolae Ciucă sustine că premierul i-ar fi promis sprijinul PSD pentru Legea Iohannis, la o întâlnire de săptămâna trecută. "Nu am avut cu presedintele Romaniei nicio discutie in ce priveste legea", a declarat Marcel Ciolacu, preşedinte PSD.

Vezi și

La rândul său, Iohannis i-a lăsat în off-side pe liberali, după ce a devenit evident că PSD nu va vota legea care i-ar fi permis să candideze ca independent pe listele PNL pentru un loc de senator. "Nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine. Voi avea grija ca aceasta lege sa nu existe. Nu este posibil sa se faca o lege pentru o persoana", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. Ruptura din Coalitie a devenit si mai clară după ce Nicolae Ciucă a bătut palma cu Nicusor Dan pentru o aliantă de Dreapta în Consiliul General al Capitalei.

În ciuda conflictelor, analistii politici se asteaptă ca PSD si PNL să îngroape securea războiului imediat după alegeri. "Domnul Ciolacu crede ca PSD nu va face 50% va avea nevoie de cineva cu care sa negocieze si sa faca o Coalitie. Cel mai probabil se va ajunge la actuala Coalitie PSD-PNL", a declarat Andrei Ţăranu, analist politic. Între timp, un sondaj CURS prezentat de PNL arată că Marcel Ciolacu si Nicolae Ciucă ar fi favoriti pentru finala prezidentială. În primul tur, diferenta dintre liderii Coalitiei ar fi de peste 10 procente în favoarea sefului PSD. Mircea Geoană este cotat la 16%, iar Elena Lasconi ar fi votată de 12% dintre alegători.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Întrebarea zilei
V-aţi cumpăra vreodată o casă scoasă la licitaţie?
Observator » Ştiri politice » Iohannis vrea să îi împace pe liderii coaliţiei, dar îl ironizează pe Ciolacu. Replica premierului: "Mi se pare jenant"