Antena Meniu Search
x

Legea prin care defrișările ilegale sunt incluse în cadrul amenințărilor la securitatea națională, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care defrișările ilegale sunt incluse în cadrul amenințărilor la securitatea națională, informează Administrația Prezidențială printr-un comunicat remis sâmbătă presei.

 Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care defrișările ilegale sunt incluse în cadrul amenințărilor la securitatea națională, informează Administrația Prezidențială printr-un comunicat remis sâmbătă presei.

Senatul a adoptat, pe 14 decembrie anul trecut, propunerea legislativă care completează Legea nr. 51/1991 în sensul că este considerată amenințare la adresa siguranței naționale orice acțiune sau inacțiune care lezează resursele economice strategice ale României.

Prin propunerea legislativă a PNL, amendată în comisiile de specialitate, prevede completarea articolului 3 al Legii privind siguranța națională cu litera m), potrivit căreia: "orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri politice » Legea prin care defrișările ilegale sunt incluse în cadrul amenințărilor la securitatea națională, promulgată