Video Mai mulţi parlamentari PSD au semnat demersul AUR pentru demiterea lui Nicuşor Dan
Nominalizarea lui Luca Niculescu în funcţia de premier a strârnit revolta în PSD. Sorin Grindeanu îl acuză pe preşedinte că face experimente politice, însă pentru prima dată în cele cinci luni de criză politică, nu exclude să voteze noul cabinet. Condiţia - o rupere totală de politicile economice ale lui Ilie Bolojan. Între timp, AUR strânge semnături pentru demiterea lui Nicuşor Dan.
Intenţia Partidului Social Democrat de a da premierul nu a avut ecou la Cotroceni.
"Propunerea mea pentru poziţia de prim-ministru este Luca Niculescu. Domnul Niculescu are libertatea să decidă, în urma discuţiilor aprofundate pe care le va avea cu partidele, să decidă formula de guvern: politic, tehnocrat", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.
Decizia a stârnit o furtună printre social-democraţi.
"Toţi colegii mei şi-au exprimat revolta, dezamăgirea că preşedintele, în loc să ia decizia firească şi anume să încredinţeze mandatul de prim-ministru Partidului Social Democrat, a continuat să facă experimente politice", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD.
Surse Observator spun că liderii PSD se tem că vor deconta politic măsurile guvernului, dacă PSD ar intra cu toţi miniştrii într-un cabinet condus de Luca Niculescu. În acelaşi timp, social-democraţii ar vrea să-şi impună viziunea şi măsurile economice în programul de guvernare. Asta în timp ce PNL şi USR îşi păstrează linia roşie: partidele de dreapta spun că nu vor intra la guvernare alături de social-democraţi. Şi nici nu vor da un vot de învestire pentru un guvern controlat din umbră de liderii PSD.
În spatele uşilor închise, Grindeanu şi-a avertizat colegii că urmează negocieri delicate. Şi că un guvern cu Niculescu premier şi majoritatea miniştrilor de la PSD ar putea fi o capcană.
"Vreau să intrăm la guvernare, dar nu în orice condiţii. Vom deconta tot dacă suntem doar noi în acel guvern. O decizie proastă ar ataca nucleul dur al partidului, e un punct de inflexiune în care trebuie să cântărim bine totul", a spus Sorin Grindeanu în şedinţa PSD.
"Aseară s-a încheiat perioada în care eram şi la putere şi în opoziţie. Preşedintele ne-a împins, practic, în opoziţie", a spus la rândul lui Vasile Dîncu.
În cele din urmă, Sorin Grindeanu a primit mandat să negocieze cu premierul desemnat.
"Ne dorim să vedem dacă există o dorinţă reală din partea premierului desemnat de a decupla România de la politicile falimentare marca Bolojan", a transmis Sorin Grindeanu.
Şi liberalii aşteaptă să vadă programul premierului desemnat.
"Trebuie să vedem cu ce propuneri vine domnul Niculescu şi în funcţie de asta vom lua deciziile care se impun. Cu certitudine, nu vom forma un guvern împreună cu Partidul Social Democrat. Dacă Partidul Social Democrat face parte din guvern, atunci PNL va fi în opoziţie", a transmis Ionel Bogdan, purtător de cuvânt PNL.
UDMR are o singură condiţie.
"Să nu avem nevoie de extremişti la învestire. Eu sper ca şi PSD şi PNL să-şi flexibilizeze puţin poziţiile foarte rigide pe care le-au avut până acum şi să avem 233 de voturi", a declarat Csoma Botond, purtător de cuvânt UDMR.
AUR, în schimb, respinge categoric desemnarea făcută de preşedinte.
"De la Cotroceni s-a schimbat doar marioneta. Am avut o marionetă din partea Germaniei, acum avem una din partea Franţei", a spus Ştefăniţă Avrămescu, purtător de cuvânt AUR.
Partidul lui George Simion a început să strângă semnături pentru demiterea preşedintelui. La demers s-au alăturat şi câţiva parlamentari de la PSD.
Lucian Morar, deputat PSD: Eu voi semna pentru suspendarea preşedintelui României.
Reporter: Sunteţi social-democrat şi aveţi în faţă sigla AUR...
Lucian Morar, deputat PSD: Pentru a face o diferenţiere foarte clară între demersul AUR şi ceea ce fac eu - este un tabel separat.
La acceptarea desemnării, Luca Niculescu s-a prezentat drept un om al consensului.
"Sunt prea mulţi oameni care construiesc ziduri şi prea puţini care construiesc punţi. Iar acesta este unul dintre momentele în care România are nevoie de punţi. Să punem pentru o vreme ceea ce ne uneşte, înaintea lucrurilor care ne despart", a declarat Luca Niculescu, premier desemnat.
Luca Niculescu are în spate o carieră lungă de jurnalist de radio şi televiziune, specializat în afaceri europene. Între 2016 şi 2022 a fost ambasadorul României la Paris. De patru ani este secretar de stat în Ministerul de Externe şi coordonator al programului de aderare a României la OCDE.
