Bolojan: Dacia și Ford, oprite până pe 19 august. Guvernul pregătește limitarea consumului marilor companii
Ilie Bolojan a anunțat că Dacia şi Ford își opresc de astăzi și până pe 19 august producția, pentru a economisi energie electrică. Și alte companii vor intra în mentenanță. În paralel, este pregătită o hotărâre de Guvern prin care se va putea limita consumul de energie la marile companii. Premierul interimar a făcut apel către autorități și instituții să reducă activitățile din clădiri, iluminatul arhitectural și să regleze intensitatea luminoasă, astfel încât să genereze economii între orele 21:00 și 23:00.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat o serie de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică la nivel național. În primul rând, Guvernul mizează pe o reducere voluntară a consumului în cazul marilor fabrici din România. Bolojan a făcut un apel la cetățenii români, dar și la reprezentanții celor mai mari consumatori industriali de la noi, pentru a încerca să reducă presiunea asupra rețelei și pentru a evita eventualele deconectări. Premierul a mai declarat că există și o măsură de rezervă, mult mai drastică. Mai exact, marii consumatori industriali ar putea rămâne fără energie electrică doar printr-o simplă notificare cu 24 de ore înainte.
Iată principalalele declaraţii:
- Am încheiat o întâlnire importantă pe componenta de energie cu principalii consumatori și reprezentanți ai patronatelor. Am stabilit măsurile privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară.
-Avem o criză energetică la nivel regional. Debitele de pe Dunăre sunt cele mai mici din ultimii 40 de ani. Azi avem 1.450 metri cubi/s și tendința este în scădere, iar în a doua jumătate a săptămânii vom ajunge la 1.400 metri cubi/s.
Apel la populaţie să reducă consumul
- Capacitățile de producție ale centralelor hidro sunt limitate. Doar la Porțile de Fier am pierdut 2.000 MW, iar la nuclear sunt reduse mult. Ungaria a închis trei grupuri la centrală. Noi suntem în situația în care ar trebui să închidem un reactor. În regiune, împreună, este un deficit de 4.000 MW - Ungaria, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova.
- La orele serii avem un deficit acoperit din importuri. Consumul estimat este acum de 7.000-7.500 MW. În aceste situații, importăm 2.000-2.500 MW zilnic. Ungaria importă 4.000 MW. Deci este presiune pe importuri seara, în regiune.
- Măsurile pe care le-am adoptat în aceste zile sunt pe mai multe planuri. Am pornit toate capacitățile la capacitatea maximă. Centralele pe gaz din marile orașe, fotovoltaicul la maxim, am autorizat ce am putut pe stocare. Avem peste 400 de MW pe stocare autorizați în ultimele 20 de zile.
- Un obiectiv important este menținerea reactorului 2 de la Cernavodă. Fiecare zi câștigată înseamnă 750 de MW. O energie valoroasă seara.
- Ca să funcționeze acest grup, avem nevoie de un anumit nivel al apei la absorbție și, din datele pe care le avem, există o probabilitate ca, în următoarele zile, să funcționăm cu reactorul.
- Intervenim în zona Dunării ca să eliminăm un obstacol. Am eliminat stânca. De mâine seară, miercuri și joi, vom derula operațiunile suplimentare - scufundarea barjelor.
- Reducerea voluntară a consumului de electricitate, pentru că există o capacitate limitată de importuri în regiune.
- Fac un apel, încă o dată, către cetăţeni, către companii, către autorităţi publice să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul. Vreau să le mulţumesc tuturor românilor şi tuturor companiilor care, în aceste zile, la solicitările Guvernului, în faţa acestei realităţi care nu depinde de noi, au luat aceste măsuri şi se văd efectele în reducerea consumului de energie în aceste zile.
Instituţiile să reducă activitatea între orele 21:00 și 23:00.
- Orele de presiune sunt cele de seară. Am convenit cu companiile să ia fiecare măsuri de reducere a consumului, în funcție de tehnologia pe care o au, în orele de seară. Una dintre măsurile care s-au pus deja în aplicare: intrarea în mentenanță și intrarea în reparații - Dacia și Ford sunt cu producția oprită până pe 19. Economie de 200 MW.
- De exemplu, faţă de alte ore ale zilei, în această dimineaţă am avut consumuri, în medie, cu 200 de MW mai scăzute şi se vede această acţiune a companiilor, de exemplu, legată de reducerea voluntară a consumurilor.
- De asemenea, fac un apel către autorităţile locale, către toate instituţiile publice ca la orele serii să reducă activităţile care ţin de clădiri, de iluminatul arhitectural, iar acolo unde au sisteme de telegestiune privind iluminatul public să regleze intensitatea luminoasă, în aşa fel încât, prin scăderea acesteia, să genereze economii între ora 21:00, de când se aprinde de exemplu iluminatul public, şi până la ora 23:00.
- În zilele următoare vom adopta o hotărâre de Guvern. În condițiile în care nu vom putea să acoperim consumul pe timp de seară, vom adopta un mecanism, prin Transelectrica, de limitare a consumului.
- Asta înseamnă o notificare cu 24 de ore înainte, pe care o primesc companiile, ca să își oprească sau să își reducă consumul. Este o măsură de rezervă. Dar o luăm în cazul în care va fi nevoie.
Despre solicitarea lui Sorin Grindeanu cu cărbunele
- România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor finanțări importante, s-a angajat să reducă producția pe cărbune. Din păcate, din 2021 și până în 2025, când am avut termenele, nu s-a făcut mare lucru și, cu întârziere, nu s-au realizat lucrurile.
- În această perioadă, de când sunt premier, am renegociat jalonul de decarbonizare. Am obținut maximul pe care puteam să-l obținem și suntem în situația în care, până la finalul lunii august, avem clauze de îndeplinit. Și le vom îndeplini parțial.
- Decizii pe care le putem lua într-un stil populist, prin încălcarea înțelegerilor. Și, dacă luăm astfel de decizii în energie, înseamnă nu doar că vom pierde bani, ci și că corecțiile pe PNRR vor fi foarte mari.
- În primăvara acestui an a fost o renegociere și, în mandatul domnului Ivan, s-a luat decizia ca CET-ul de la Govora să își încheie activitatea la finalul lunii august. Este o decizie luată atunci și asumată prin ministrul de atunci.
Despre creșteri de prețuri la energie/Reducerea intervalului de circulație a metroului
Nu luăm în calcul alte măsuri de tipul celor prezentate. Nu există o problemă legată de asigurarea energiei în România. Importurile de seară, la prețuri mai mari, într-o formă indirectă se vor transfera în prețuri dar nu de natură de a da prețurile peste cap.
Lipsa spațiilor de stocare
Proiectele din energie nu se fac de pe o zi pe alta. Noi am luat ani de zile decizii nepotrivite. Proiectele care au fost finanțate pentru parcurile fotovoltaice nu au fost condiționate de realizarea stocării ani de zile.
Ca efect al disfuncționalităților legate de ATR-uri, s-au îngreunat proiecte. Ca efect al lipsei de condiționare, avem o întâziere de un an doi față de Bulgaria care are o capacitate de stocare mult mai mare ca a noastră.
Importuri pe timp de seară
- Și, în mod evident, importurile pe timp de seară sunt la prețuri mai mari. Într-o formă indirectă, se vor transfera în toamnă.
- Companiile sunt în situații diferite. Unii pot reduce mai mult, alții nu. Unii pot opri, alții nu. Important este ce răspuns am primit, că vor reduce consumul.
- Prin reducerile care ar putea fi aplicate, dacă nu vom reuși, atunci dispecerul are posibilitatea să le reducă consumul marilor consumatori, ca să funcționeze sistemul energetic.
