Ministrul Sănătăţii: Îmi pare rău că premierul introduce sănătatea în lupta politică
Ministrul USR PLUS al Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat sâmbătă că îi pare rău că premierul Florin Cîţu introduce sănătatea în lupta politică, precizând că vrea să clarifice câteva lucruri care să nu mai fie folosite în retorica de campanie sau în lupta politică, răspunzând afirmaţiilor lui Cîţu referitoare la neplata personalului din centrele de vaccinare.
Ministrul a susţinut că prim-ministrul ştia încă din luna aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi.
”Nu vreau să punem politica deasupra interesului pacienților. Domnul prim-ministru nu înțelege cum oamenii din centrele sunt neplătiți, nu înțelege cum s-a intamplat, deși se știa din aprilie că nu sunt suficienți bani. Am prezentat situația financiară a bugetului Ministerului Sănătății, i-am spus că nu sunt bani suficienți”, a declarat Mihăilă.
”Sunt aici să clarific câteva lucruri care sper să nu mai fie folosite niciodată în retorica de campanie sau în retorica politică, Îmi pare rău că premierul introduce sănătatea în lupta politică şi fac un apel la responsabilitate. Sunt aici să explic ceea ce prim-ministrul Cîţu tocmai a spus şi astăzi, cum a spus şi ieri, că nu înţelege cum de oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiţi de două-trei luni de zile. Domnul prim-ministru ne spune că nu înţelege cum de s-a întâmplat acest lucru, deşi ştia încă din luna aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi”, a afirmat Mihăilă.
Ea a susţinut că în 28 aprilie, printr-o adresă înregistrată cu număr de înregistrare la cabinetul premierului, i-a prezentat situaţia financiară a Ministerului Sănătăţii, spunându-i că nu sunt suficienţi banii pentru salarii, pentru programe de sănătate, pentru acţiuni prioritare, pentru plata personalului din centrele de vaccinare.
- Klaus Iohannis, prima reacţie după scandalul din coaliţie: Solicit USR PLUS să pună punct acestor gesturi...
- Război în coaliţie, ziua 4. Şedinţa Birourilor Permanente ale Parlamentului, amânată pentru luni din lipsă de...
- Florin Cîțu: Nu putem lăsa țara fără guvern acum, asta înseamnă să fii iresponsabil. Alianța USR PLUS cu...
Premierul Florin Cîţu a afirmat vineri, întrebat despre acuzaţiile lui Vlad Voiculescu potrivit cărora pe luna mai nu au mai fost alocate fonduri pentru plata personalului din centrele de vaccinare, că Ministerul Sănătăţii a avut un buget, iar banii suplimentari sunt alocaţi la rectificarea bugetară. Pe această cale şeful Guvernului i-a invitat pe colegii de la USR PLUS să vină să participe atunci când va fi făcută rectificarea bugetară.
„Ministerul Sănătăţii a avut un buget şi anume nu are cum să dea Guvernul. La rectificare se alocă bani suplimentari. Când a fost nevoie de a cumpăra Remdesivir imediat am aprobat din Fondul de rezervă. La rectificarea bugetară sunt alocate resurse, îi aşteptăm pe colegii de la USR să vină la rectificarea bugetară. Eu vă spun că de fiecare dată când Ministerul Sănătăţii a cerut, a primit”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.
Sâmbătă, la Timişoara, şeful Executivului a afirmat: ”Nu înţeleg cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile. Foarte bizar acest lucru”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰