Nicuşor Dan: Vom avea buget în martie. Cele patru partide sunt condamnate să guverneze împreună

Preşedintele Nicușor Dan a comentat de la Bruxelles scandalul politic din țară legat de blocarea bugetului de stat pe 2026. 

de Redactia Observator

la 19.03.2026 , 11:52

Nicuşor Dan: Avem buget în martie. Cele patru partide suntem condamnate să guverneze împreună Nicusor Dan la Palatul Cotroceni la finalul sedintei CSAT, 11 martie 2026 - Inquam Photos / Octav Ganea

La finalul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, şeful statului a dat asigurări că România va avea buget în luna martie. "Este o discuție în coaliție. Îi îndemn să găsească o soluție de compromis. Vom avea buget în luna martie. Cele patru partide sunt condamnate să guverneze împreună", a declarat Nicuşor Dan.

Liderii partidelor coaliției s-au întâlnit astăzi la Parlament pentru noi discuții în vederea deblocării dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2026, după ce pachetul social propus de PSD nu a fost aprobat. Ministrul Finanțelor a admis ieri că în proiectul de buget "nu sunt bani câți ne-am dori pentru persoanele vulnerabile", dar a cerut deblocarea situației, spunând că speră ca liderii coaliției să ajungă la o concluzie bună pentru România.

După ce comisiile parlamentare au respins de două ori amendamentul la legea bugetului privind ajutoarele acordate pensionarilor, liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a acuzat "o nouă majoritate USR-PNL-AUR-POT, creată ad-hoc în Parlament, care vrea să conducă România sacrificând cetățenii vulnerabili" și a spus că "le urează drum bun împreună". 

Articolul continuă după reclamă

Și ministrul Muncii, social-democratul Florin Manole, a declarat miercuri seară că s-a ajuns aici din încăpățânare, el arătând că UDMR a căutat consens, iar USR și PNL au considerat că amendamentul PSD era exagerat. Florin Manole a mai afirmat că, după ziua de azi, ideea coaliției nu este neapărat moartă, dar s-au ridicat semne mari de întrebare, cu siguranță.

De cealaltă parte, deputatul PNL Gabriela Horga a acuzat, că un PSD cu orgoliul rănit blochează adoptarea bugetului și aruncă țara în haos. "Un PSD cu orgoliul rănit blochează adoptarea bugetului și aruncă țara în haos! Oamenii trebuie să știe că, în anul 2026, aproape o treime din buget se va cheltui pentru asistența socială, adică 249,2 miliarde de lei, reprezentând 12,2% din PIB", a scris ea pe Facebook.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis, miercuri seară, că bugetul nu mai poate fi amânat şi că partidele din coaliție trebuie să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să se ridice de la masa negocierilor cu o soluție.

În timp ce președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că este evident că PSD caută alte majorități. El a arătat că respingerea amendamentului PSD în comisiile de buget-finanțe arată că nu există, în acest moment, o voință parlamentară pentru propunerile PSD.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi face asigurare pentru pierderea locului de muncă?
Observator » Ştiri politice » Nicuşor Dan: Vom avea buget în martie. Cele patru partide sunt condamnate să guverneze împreună