Nicușor Dan: România era nepregătită pentru a intra în UE, dar decizia a fost corectă
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți, la Timișoara, că România era nepregătită, acum 20 ani, pentru a intra în Uniunea Europeană, dar decizia a fost una corectă, fapt care se vede în progresele făcute de țara noastră.
"Dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană, și cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o și vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut", a spus șeful statului, în alocuțiunea de deschidere a Timișoara Cities Summit, reuniune în cadrul căreia participanții - primari și oficiali europeni - vor discuta despre viitorul Uniunii Europene și rolul orașelor în extinderea ei.
Nicușor Dan a sugerat că, în contextul competiției geopolitice, UE ar putea reevalua gradul de exigență impus țărilor candidate, punctând faptul că un subiect de dezbatere este "cât de sus trebuie ridicată ștacheta".
"Deci poate că, tocmai pentru că există această competiție geopolitică între Europa și alte modele - poate că exigențele nu ar trebui să fie atât de înalte și poate că, după aderare, țări care, ca și România acum 20 de ani, n-ar fi suficient de pregătite vor putea să facă acele progrese. Întrebarea care se pune este de ce societăți din aceste țări nu pun suficientă presiune pe decidenții politici pentru ca acest proces să se întâmple mai repede.
Nicuşor Dan: Încă trăim din bucuria după rezultatele din R. Moldova
Și poate că răspunsul la această întrebare este în interiorul Uniunii înseși. Poate că noi nu suntem suficient de competitivi, poate că noi nu suntem suficient de flexibili economic, și poate că din cauza asta nu suntem, cum am spus, suficient de atractivi pentru țările astea, pentru ca societățile din țările lor să pună presiune pentru reformele care să le aducă în stadiul de a fi incluse în Uniune. Și asta este o temă la care trebuie fiecare dintre noi să reflectăm", a spus Nicușor Dan.
Referindu-se la tema extinderii Uniunii Europene, șeful statului a salutat rezultatele recente din Republica Moldova și a subliniat dorința României de a avea vecini care împărtășesc valorile europene. "Încă trăim din bucuria de alaltăieri, după rezultatele din Republica Moldova", a spus Nicușor Dan, în aplauzele celor prezenți.
El a arătat că România a acumulat o experiență valoroasă în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv din greșelile făcute. În opinia președintelui, această experiență poate fi utilă statelor care aspiră să devină membre UE, iar România este dispusă să ofere sprijin și expertiză.
În alocuțiunea sa, Nicușor Dan a criticat relația dezechilibrată dintre marile orașe europene și guvernele naționale. El a dat exemplul Bucureștiului, spunând că eforturile sale ca primar de a atrage fonduri prin PNRR nu au fost luate în considerare.
"A doua chestiune - relația dintre marile orașe europene, relația de putere dintre marile orașe europene și statele europene, și aici, din nou, vreau să spun foarte direct că este o relație dezechilibrată. Pentru că marile orașe europene sunt cele care produc dezvoltarea de fapt, cele care aduc valoarea economică, și, în relația cu autoritățile naționale, acest fapt nu este recunoscut și resurse care ar face ca aceste orașe să se dezvolte și mai bine și să aducă mai multe prosperitate țării nu sunt alocate.
România, dispusă să ofere sprijin ţărilor care vor adera la UE
Îmi aduc aminte de nenumăratele discuții pe care le-am avut în calitate de primar cu autoritățile naționale, îmi aduc aminte de rugămintea de a introduce câteva amărâte de tramvaie în PNRR. Faptul că eram primarul Bucureștiului pur și simplu nu a contat în momentul acela. Și e lăudabil ca marile orașe europene să creeze o rețea în care să încerce să-și impună la nivel european punctul de vedere.
Eu o să fiu printre cei care o să susțină în interiorul Consiliului European un rol mai mare în procesul de decizie al asociațiilor reprezentative ale orașelor. Dar adevărul este că punctul lor de vedere nu se aude în momentul acesta", a afirmat președintele României.
În finalul discursului, Nicușor Dan a vorbit despre colaborarea dintre primari și schimbul constant de bune practici în gestionarea orașelor, punctând faptul că discuția din cadrul summitului de la Timișoara va fi una foarte productivă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰